l De-a lungul timpului, la Braşov au existat zeci de clădiri care au adăpostit şcoli şi gimnazii, de fete, de băieţi, maghiare, săseşti, româneşti, profesionale, particulare şi de stat
l Nu le ştim pe toate, deşi trecem zilnic pe lângă aceste clădiri în care bunicii și străbunicii brașovenilor făceau carte temeinică
Învăţământul în limba română a început în Braşov, cu prima şcoală românească. Dar şi mai înainte, copiii din Şchei au făcut carte. De-a lungul timpului, la Braşov au existat zeci de clădiri care au adăpostit şcoli şi gimnazii, de fete, de băieţi, maghiare, săseşti, româneşti, profesionale, particulare şi de stat. Nu le ştim pe toate, deşi trecem zilnic pe lângă aceste clădiri încărcate de istorie. Un inginer pasionat de trecutul Braşovului a căutat prin Arhivele Naţionale date şi imagini ale sediilor vechilor şcoli. Dan Pavalache a găsit mai bine de 30 de instituţii de învăţământ care au funcţionat în Braşov până la începutul secolului XX, şcoli în care au învăţat mii de elevi şi unde au predat mari cărturari români. El a reuşit să redea astfel Braşovului amintirile complete ale anilor în care copiii se făleau cu statutul de elev. La finalul unui an școlar greu încercat, Monitorul Expres vă invită la o călătorie prin trecutul școlilor braşovene, urmând itinerariul propus de inginerul Pavalache.
Şcoala de acum o jumătate de mileniu
Dan Pavalache, fost inginer de aviaţie, a reuşit să publice poate cea mai completă lucrare de istorie a Braşovului. Vreme de mai bine de 30 de ani, a răscolit bibliotecile şi arhivele şi a strâns un incredibil arsenal de date, ordonate într-o lucrare ştiinţifică veritabilă: „Cronica Braşovului“. Acum mai bine de 10 ani, braşoveanul a extras informaţiile despre învăţământul braşovean, adică pe unde au funcţionat şcoli, ce profil aveau, ce nume au purtat şi cam ce făceau elevii care le treceau pragul. Apoi a făcut o prezentare pe computer a istoricului şi a distribuit-o pe Internet.. „Am făcut această prezentare pentru braşoveni. Nu am niciun fel de pretenţii, vreau doar ca oamenii să se bucure de aceste informaţii, tot ce fac fac pentru Braşov“, spunea modest autorul unei istorii pe care ar invidia-o orice expert. Primele şcoli trebuie să fi apărut acum 900 de ani. Ca în toate teritoriile româneşti, şi în Braşov şcoala a fiinţat pe lângă biserici şi mănăstiri. Nu avem o datare exactă a primei unităţi de învăţământ, însă avem un Omiliar, adică un manual, din secolele XI-XII, care confirmă existenţa unui lăcaş de şcoală, în Şchei, unde deja exista o biserică ortodoxă. A existat şi o şcoală catolică, probabil pe lângă Biserica Neagră, şcoală de unde au plecat şapte studenţi la Viena. Numai urmând cursurile acestui lăcaş de învăţătură, braşoveanul Johannes Philippi de Corona ar fi putut ajunge student la Viena, în 1385. Peste trei ani, un document menţionează pe Theodoricus, dascăl al şcolii catolice din Braşov, numit „schulrector“ la Baia Mare. Cronica lui Radu Tempea indică anul 1495 ca început al construirii Şcolii Româneşti din Şchei, prima din tot spaţiul românesc. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Autoritatea locală a acceptat în anul 1578 folosirea Catheismului coresian în şcoală, acesta fiind şi primul manual românesc. Şcoala nouă, de piatră, a fost construită în 1597, pentru toţi copiii Braşovului care învăţau la cursul primar şi superior. Clădirea de azi datează din 1761.
Primul gimnaziu din Sud-Estul Europei
A fost rândul saşilor să înfiinţeze şcoli în care să primească lumina învăţăturii tot mai mulţi copii. Astfel, sub îndrumarea marelui umanist sas Johannes Honterus, a apărut şcoala orăşenească, în 1541, în incinta mănăstirii Sfânta Ecaterina. Era primul gimnaziu din Sud-Estul Europei. Clădirea era pe locul actualului corp B al Liceului Honterus. În anul 1544 exista şi o şcoală pentru fete. Şcoala mică a fost ridicată în 1559, pe locul fostei capele Sf. Ecaterina. Reconstruită peste 200 de ani, această şcoală era actualul corp B al liceului german. Între anii 1822-1833, s-a construit şcoala reală săsească de băieţi, corpul A. O altă clădire în care a funcţionat gimnaziul Honterus înaintea Primului Război Mondial a fost clădirea maternităţii de azi, construită între 1911-1913. Pe locul vechii şcoli săseşti, Honterus a ridicat prima bibliotecă publică din Braşov. Clădirea a fost distrusă în marele incendiu din 1689. „În anul 1502, documentele vremii menţionează existenţa unei şcoli în suburbiul Bartolomeului. În 1558 avem şi prima atestare a unei şcoli maghiare în oraş, în clădirea fostei mănăstiri de pe lângă Biserica Sf. Petru şi Pavel, precum şi a unor învăţători maghiari plătiţi de administraţia oraşului. Gimnaziul săsesc apela şi la profesori din străinătate care au pregătit, între anii 1544-1600, 1.085 de elevi cu vârste de până la 21 de ani. Prin contactul neîncetat cu lumea europeană, în secolele următoare, procesul de învăţământ se rafinează, se diversifică prin răspândirea tipăriturilor“, explică Dan Pavalache, cel mai bun ghid prin istoria şcolilor braşovene.
„Şcoala poporală“ din Piaţa Sfatului
Favorizaţi de privilegiile autorităţilor imperiale austriece şi ale voievozilor români, negustorii greci din Braşov au ridicat în 1799, pe lângă Biserica Sfânta Treime din Cetate, o şcoală grecească aflată actualmente pe Str. Constantin Brâncoveanu nr. 10, clădire aflată în proprietatea domnitorului la acea vreme. Şcoala a funcţionat până în 1908, iar pe arcada de la intrare putem vedea emblema companiei comerciale greceşti. La începutul secolului XIX, lângă Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului din Braşovul Vechi, a fost amenajată o şcoală primară românească. Astăzi, la adresa de pe Str. Bisericii Române nr. 49 funcţionează o grădiniţă. În anul 1825, şcoala din Şchei devenise neîncăpătoare pentru elevii tot mai numeroşi care doreau să înveţe carte. Astfel, şcoala a achiziţionat actuala Casă Ciurculeţ, construită în 1699 de către negustorul Nicolae Duca, ulterior proprietate a familiei Brâncoveanu. Şcoala a funcţionat până la Primul Război Mondial, apoi a devenit sediul unei grădiniţe, aceeaşi destinaţie având şi astăzi. În Piaţa Sfatului nr. 3 a mai existat o şcoală, pe locul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. „Şcoala poporală“ a fost înfiinţată în 1835, în casa cumpărată de la Constantin Boghici. În 1837 s-a transformat în şcoală comercială. Imobilul va fi demolat în 1895, pentru a fi construite biserica şi casa parohială.
Şcoala de Înot de la Ceasul Rău
O contribuţie importantă a lui Dan Pavalache este localizarea exactă a Şcolii de Înot, în zona Aulei Universităţii „Transilvania“. Şcoala a fost construită în 1834, iar peste 20 de ani a intrat în posesia oraşului, până în 1902, când a fost desfiinţată. Actuala Str. Traian Grozăvescu se numea Strada Şcolii de Înot. A fost la vremea ei o şcoală la mare căutare, dotată cu patru bazine, alimentate de Canalul Timiş. Cam în aceeaşi perioadă, în 1837, comunitatea maghiară a înfiinţat Liceul Romano-Catolic. La început, copiii învăţau în anexele Bisericii Romano-Catolice Sfinţii Petru şi Pavel. După 1848, s-au mutat în noul sediu, de pe Str. Vămii (azi, Mureşenilor), în casa parohială a bisericii. A existat şi o şcoală evanghelică, lângă Biserica Evanghelică Sfânta Paraschieva din Şchei. Este vorba de actualul sediu al Forumului Democrat German. Clădirea a fost construită în 1846 şi a fost mărită în 1896. Prima Şcoală de Gimnastică şi Desen de pe teritoriul României a fiinţat tot la Braşov. A fost construită între anii 1851-1853 şi supraetajată în 1889. În 1912, a devenit moderna şcoală săsească de care au auzit toţi braşovenii şi care astăzi este sediul Liceului cu Program Sportiv. Şcoala evanghelică a Bisericii Sfântul Martin (Str. Lungă nr. 63) a fost construită în jurul anului 1870. Astăzi, aici funcţionează două grădiniţe. Şcoala Evanghelică din Bartolomeu (Strada Lungă nr. 160) a fost construită în 1872, iar strada din vecinătate a primit numele Strada Şcolii.
Gimnaziul Mic Român de Religie Ortodoxă Orientală
Un moment important în istoria învăţământului românesc a fost apariţia la Braşov a primului gimnaziu, viitorul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna“. În anul 1850, la iniţiativa protopopului Ioan Popazu şi a intelectualilor George Bariţiu şi Iosif Barac, au început cursurile Gimnaziului Mic Român de Religie Ortodoxă Orientală, în Casa Băcanului. Cu mari eforturi financiare, comunităţile româneşti din Şchei şi Cetate au construit această şcoală, pe cheltuială proprie, între 1851 şi 1854. Ulterior, edificiul s-a extins, adăpostind şi o şcoală comercială şi una reală, în 1869, dar şi o şcoală pentru ucenici, în 1873. La 17 septembrie 1851 (de sărbatoarea Sf. Sofii), episcopul (ulterior, mitropolit) Andrei Şaguna a pus piatra fundamentală a clădirii noi a şcolii, la a cărei edificare au contribuit toţi cei care doreau, cu ardoare, învăţământ românesc. Din anul 1922, gimnaziul va purta numele ctitorului său „Andrei Şaguna“. La data finalizării construcţiei (1854), gimnaziul era al treilea înfiinţat din Transilvania, respectiv al şaselea din ţinuturile locuite de români. În anul 1996 Liceul „Andrei Şaguna“ a devenit Colegiu Naţional. Sala festivă, monument istoric, care aminteşte de premiera operetei „Crai Nou“ de Ciprian Porumbescu, a fost pictată în 1862 de Iosif Clement. Tot atunci, peretele frontal a fost împodobit cu deviza „Litteris et virtuti“. Dintre foştii profesori şi elevi ai colegiului, 47 au devenit, în timp, academicieni.
Şcolile de menaj ale fetelor
La acea vreme, fiindcă fetele nu mergeau la liceu, educaţia lor se desăvârşea în şcoli cu programe de învăţământ asemănătoare instituţiilor similare din Europa. Şcoala particulară a doamnei Henriette Vautier a fost cea mai cunoscută şi cea mai longevivă (1854-1899). Aici învăţau fete de naţionalitate română, maghiară, germană. Şcoala a avut mai multe sedii. Între 1869-1890, a funcţionat în Kozenmarkt 306-307, în casele negustorului grec Anastasie Safrano, azi Str. Hirscher nr. 9. Şcoala Evanghelică de Fete a fost construită între anii 1874-1876 şi extinsă în 1889. O putem repera uşor, este actuala clădire a Facultăţii de Silvicultură (Corpul S). În actualul corp T al Universităţii „Transilvania“ (din zona Telefoane) a funcţionat Liceul „Ioan Meşotă“, în perioada interbelică. Iar mai înainte, a fost şcoala reală de stat, construită între anii 1888-1889 de către austro-ungari. În 1910, i s-a adăugat corpul dinspre Est. În actualul corp N al Universităţii (str. Politehnicii) a existat Academia Comercială Regală Maghiară, clădire construită între 1891-1892, la care s-au adăugat ulterior corpuri laterale. În 1892, în actualul sediu al Facultăţii de Muzică, de pe Aleea Andrei Şaguna nr. 2, s-a înfiinţat o şcoală ortodoxă de fete, în clădirea unui fost han. După Primul Război Mondial, a devenit şcoală primară centrală mixtă, iar din 1927 a primit numele protopopului Ioan Popazu. În cartierul Blumăna a apărut în 1896 pe actuala Str. Apullum nr. 3 o şcoală evanghelică, funcţională până în 1948. În 1897, a fost înfiinţată Şcoala Civilă de Stat pentru Fete. O altă şcoală publică de fete era pe Str. Porţii (Republicii) nr. 47 încă din 1881, mutată apoi pe Str. Sfântul Ioan. Reuniunea Femeilor Române a înfiinţat şi ea o şcoală de fete în 1855, mutată în 1907 în imobilul actualului Inspectorat Şcolar Judeţean (Şirul Gheorghe Dima nr. 4). Instituţia a primit şi un nou nume: „Şcoala de gospodărie (menaj) şi industrie casnică“. După 1918, a devenit şcoală profesională de stat, iar în 1936, Liceul Industrial „Maria Baiulescu“.
Liceul cu 36 de ferestre
La sfârşitul veacului XIX, nevoia de şcoli era mare, aşa că statul a luat în proprietate în anul 1883 un teren unde, în 1897, s-a ridicat o clădire impunătoare în formă de potcoavă. Către Str. Cizmarilor (actuala Politehnicii) se afla Şcoala pentru Băieţi cu o faţadă cu 15 ferestre, iar către Str. Rudolf (actualul Bulevard al Eroilor), Şcoala Elementară şi Civilă de Fete cu 21 de ferestre. Cele două şcoli erau legate printr-o spaţioasă sală de gimnastică. În anul şcolar 1898-1899, 227 de eleve s-au mutat într-o nouă clădire, unde se preda în limba maghiară. Până în 1904, elevele care frecventau şcoala vorbeau maghiară, română, germană. În perioada 1914-1918, în clădirea şcolii a fost un spital militar, apoi un lagăr de prizoneri. Tot aici s-a organizat şi o şcoală românească de fete sub numele de Şcoala Superioară de Fete din Braşov, având în programă ore de studiu, plus lucru manual şi ore de gospodărie. Din anul şcolar 1922-1923, şcoala s-a numit Liceul de Fete „Principesa Elena“, denumire păstrată până în 1948. Din 1934, clădirii i s-a mai adăugat un nivel. După reforma învăţământului din 3 august 1948, s-a numit Liceul de Fete. Din anul 1952 până în 1956 denumirea a fost de Şcoala Medie de Fete, apoi Şcoala Medie Mixtă nr. 5 Braşov. În 1959, la împlinirea a 100 de ani de la Unirea Principatelor, şcoala a fost redenumită Şcoala Medie 5 „Unirea“, iar până în 1990, a fost unită cu liceul maghiar. Între anii 1965-1977, denumirea şcolii a fost Liceul „Unirea“, apoi Liceul de Filologie-Istorie „Unirea“ Braşov. Fresca „Unirea“ de pe casa scării aparţine pictorului Mircea Spânu. Din 1990, s-a numit Liceul Teoretic „Unirea“ Braşov, iar din 2000, Colegiul Naţional „Unirea“.
Hanul transformat în şcoală
În impunătoarea clădire în care astăzi este sediul regionalei CFR, a funcţionat începând cu 1897 şcoala industrială de stat pentru prelucrarea lemnului, înfiinţată în 1885. Din 1906, şcoala va avea un nou sediu, pe actuala Str. Iuliu Maniu nr. 52. Instituţia va deveni Şcoala de Arte şi Meserii, începând cu 1918. În prezent, aici funcţionează Colegiul Tehnic „Transilvania“. Şcoala Primară de Stat din Şchei a fost construită în 1898. Ulterior i s-a adăugat etajul. Aici (Str. C. Brâncoveanu nr. 33), azi e o grădiniţă. Clădirea Liceului Aprily Lajos a fost construită între 1900-1901, ca sediu pentru Liceul Romano-Catolic Maghiar de Băieţi. Foarte cunoscută de vechii braşoveni este şcoala de pe Strada Agrişelor nr. 10 (acum corp al Şcolii nr. 5), care a fost şcoala primară de stat a cartierului Blumăna. În anul 1784, este consemnată şi existenţa unei şcoli în limba maghiară în acest cartier. O altă şcoală primară de stat a apărut în 1905, în Bartolomeu, în clădirea actualei Şcoli Generale nr. 12 (Str. De Mijloc nr. 41). În anul 1878, vechiul han „Soarele de Aur“, construit în 1834, s-a transformat în Şcoala Superioară Catolică Maghiară de Fete, iar în 1902, s-a construit lângă ea Liceul Catolic Maghiar de Fete, unde în prezent găsim Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“. Dan Pavalache spune că acestea nu sunt decât cele mai importante şcoli ale Braşovului. Au mai existat multe alte şcoli mici, cum ar fi: „mica şcoală de pe lângă biserica Sfânta Treime de pe Strada Pe Tocile (1826), şcolile de pe lângă Bisericile „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Stupini (1830) şi Sfânta Treime din Dârste (1840). Au existat şi şcoli ale comunităţii evreieşti încă din 1815 şi încă multe alte şcoli, ceea ce demonstrează năzuinţa spre educaţie a braşovenilor, spune braşoveanul care a realizat această hartă istorică a locurilor în care au învăţat bunicii şi străbunicii brașovenilor.
Şcoala Evanghelicã a Bisericii Sf. Martin (1870)
Sextil Puşcariu – „Braşovul de altădată“
„Marea majoritate a elevilor era din Ardeal şi în special din Ţara Bârsei şi Ţara Oltului. Îi cunoşteai după vorbă şi după port. Căci în clasele inferioare ale gimnaziului ei erau îmbrăcaţi în port naţional. Abia prin clasa a cincea şi a şasea schimbau cioarecii cu pantalonii. Ţi-era mai mare dragul când întâlneai mergând la braţ pe orăşeanul cu cravată şi pe olteanul cu cămaşa peste cioareci. Dintre colegii din jurul Braşovului, secelenii erau cei mai deştepti, pe când brănenii erau mai grei de cap.“
Citeste mai mult