Prefectul de Olt, liberalul Mario De Mezzo, este acuzat de primarul Slatinei, Emil Moț, că îi hărțuiește familia, edilul prezentând, miercuri, într-o conferință de presă, noi dovezi video și audio în acest sens.
Mai mult, primarul Slatinei spune că, în demersurile lui, reprezentantul guvernului în județ folosește resursele instituției pe care o conduce.
Este vorba de una dintre acțiunile prefectului de a filma casa de la Slătioara a socrului edilului, unde ar fi mers cu mașina instituției, un autoturism marca Duster.
„Este de notorietate că prefectul județului Olt a început, din ce în ce mai des, să îmi terorizeze familia, copiii. Eu abia aștept să mă lupt cu el pe proiecte, pe lucruri serioase ale municipiului Slatina. El vine în fiecare zi (la Slătioara – n.r.), și ieri a fost acolo. Luni, la 14.53, în timpul programului a venit cu un Duster negru, mașina Prefecturii. Nici nu mă mai supăr, copiii nu îi mai duc acolo, nu vor să meargă acolo de frica ăstuia”, a declarat Emil Moț.
Primarul Slatinei a prezentat și o convorbire telefonică în care fiul său îi spune speriat că o mașină străină se află la poartă.
„Tati, unde ești? E o mașină străină la poartă și mami e foarte speriată. Vino să ne iei acasă”, se aude pe înregistrarea audio.
Din vara trecută, de când a fost numit la conducerea Prefecturii Olt, Mario De Mezzo a demarat o serie de atacuri dure, pe rețelele sociale, la adresa primarului din Slatina, dar și a altor șefi de instituții publice, membri ai PSD, căutând astfel să atragă capital electoral în perspectiva candidaturii sale pentru funcția de primar al municipiului-reședință de județ. Mai nou, reprezentantul Guvernului în județ dă târcoale, deseori, casei pe care socrul primarului Emil Moț și-a ridicat-o pe raza comunei Slătioara, luând imagini video pe care apoi le publică pe TikTok, însoțindu-le cu acuzații potrivit cărora locuința nu ar fi fost construită cu bani curați și pentru care nu aduce, însă, și argumente.
La una dintre „vizitele” sale prefectul județului acuză că în curtea cu pricina ar lucra, cu utilaje ale SC Dezvoltare Urbană SRL, o firmă a primăriei, angajați ai acesteia, care ar fi plantat pomi achiziționați de societate.
Nici vorbă, a reacționat Emil Moț, prezentând o hârtie oficială care îi dovedește afirmația, spunând că socrul său, care de patru ani lucrează la casă, are contract cu o altă companie, privată.
Mai mult, edilul îl acuză pe „oaspetele” nepoftit că, cu altă ocazie, a încălcat proprietatea privată de la Slătioara în acțiunea sa de a lua imagini cât mai bune din incinta gospodăriei.
„Proprietatea nu se termină la gard, ci dincolo de acesta, pentru că o parte din teren a fost gândită de socrul meu pentru altceva”, a declarat primarul Slatinei pentru OLT-ALERT.RO.
Iată noile imaginile prezentate de Emil Moț:
De la minutul 1’30
Primarul Slatinei a reiterat că urmează îl dea în judecată pe Mario De Mezzo pentru hărțuire.
Citeste mai mult