Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, și-a exprimat dreptul la vot la ora 10.00, la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Slatina. La aceeași unitate de învățământ au mai votat deputaţii Marius Iancu şi Emil Albotă, senatorul Liviu Voiculescu, dar şi subprefectul Cosmin Floreanu.
La ieşirea de la urne, Marius Oprescu a declarat că a votat pentru un președinte echilibrat, care „unește și nu dezbină”.
„Am votat pentru un preşedinte normal, echilibrat, care să stea mereu printre oameni. După 20 de ani de preşedinţi care au dezamăgit, după 10 ani de tăcere, aroganţă şi nepăsare din partea celui care trebuia să fie vocea tuturor românilor, cred că cu toţii ar trebui să votăm pentru o cale a predictibilităţii, pentru o cale în care să nu mai fie certuri, derapaje şi dezbinare. Am votat pentru un preşedinte care uneşte şi nu dezbină”, a declarat președintele PSD Olt.
Deputatul Marius Iancu a transmis, la rândul său, că a votat pentru stabilitate, siguranță și continuitate și a îndemnat oamenii să participe și la alegerile parlamentare și să vpteze reprezentanții PSD.
„Am votat astăzi pentru stabilitate, pentru siguranţă şi pentru continuitate. Experimentul care se desfăşoară de 20 de ani, la Cotroceni, trebuie să înceteze în această lună. Cred că românii au înţeles şi au ales calea sigură pentru România, au ales un om cu un proiect de ţară şi cu un program de guvernare bazat pe măsuri concrete şi pentru dezvoltarea şi stabilitatea României.
Profit de această ocazie şi vreau să-i invit pe toţi slătinenii şi locuitorii judeţului Olt, duminica viitoare, să iasă la vot şi să voteze Partidul Social-Democrat pentru alegerile parlamentare”, a declarat Iancu.
Senatorul Liviu Voiculescu a declarat că a votat „pentru un om care contează pentru toţi românii” și a îndemnat oamenii să iasă la vot.
„Am votat astăzi calea sigură pentru România, am votat pentru un om care contează pentru toţi românii, un om care va pune pe primul loc cetăţeanul şi sperăm ca pe 8 decembrie să se încheie aceşti 10 ani în care dispreţul şi aroganţa au fost la loc de cinste de la cea mai înaltă instituţie din statul român. Invit şi eu toţi oltenii să participe la vot, să-şi exercite acest drept constituţional şi cu siguranţă, calea sigură pentru România este cea a Partidului Social-Democrat”, a spus Voiculescu.
La rândul său, deputatul Emil Albotă a declarat că, votând, a pus pe primul loc interesele românilor.
„Astăzi, am pus pe primul loc interesele românilor. Am votat pentru o Românie puternică economic, pentru o Românie respectată în lume, am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent. Am votat un preşedinte care să lupte pentru ţara şi poporul său, am votat calea sigură pentru România”, a declarat Albotă.
Subprefectul Cosmin Floreanu și-a exprimat speranța că omul pe care l-a votat pentru funcția de președinte al țării va reuşi să unească toţi românii și să reprezinte România exemplar la nivel internațional.
„Astăzi am votat cu siguranţa că noul preşedinte al ţării va reuşi să unească toţi Românii şi va reuşi să facă lucrurile să meargă aşa cum ar trebui să meargă într-o ţară europeană, în anul 2024. Şi de asemenea, am votat cu convingerea că de pe 8 decembrie vom reuşi să fim reprezentaţi la nivel internaţional aşa cum ar trebui”, a spus Floreanu.
În Olt, pe listele permanente sunt înscrise 346.175 de persoane cu drept de vot.
Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secții deschise în întreaga țară, pentru a-și exprima votul pentru unul dintre cei 13 candidați (Ludovic Orban s-a retras din cursă și o susține pe Elena Lasconi) care participă la cursa prezidențială.
Citeste mai mult