La Dobrești, în comuna Bara din Timiș, prezența înregistrată la vot până la ora 16 este de 129,71%. Pe de altă parte, la Timișoara, în Complexul Studențesc, în unele secții se înregistrează, până la această dată, prezență la urne de aproape 160%.
În satul Dobrești din județul Timiș, autoritățile au amenajat o singură secție de votare, în fosta școală din localitate. Pe listele permanente sunt înscriși 37 de alegători. Până la ora 16, aici au votat 48 de cetățeni, cei mai mulți, 33, pe listele suplimentare; urna mobilă a fost solicitată într-un singur caz.
De altfel, comuna Bara conduce topul prezenței la vot, în Timiș, până la ora 16, cu 67,12%. La polul opus este Sânpetru Mare cu 20,56%.
În ce privește Timișoara, la vot s-au prezentat până acum 91.701 cetățeni. O prezență, așadar, de 36,13%. Între cele 207 secții organizate în oraș, cele mai mari procente ale prezenței la vot se înregistrează la cele amenajate în Complexul Studențesc: Liceul de Artă „Ion Vidu” (159,02%) și una din secțiile din cantina studențească a Universității Politehnica (104,32%). La polul opus e secția de la SC Drumuri Municipale SA (24,03%), respectiv cea din incinta Școlii Gimnaziale nr.1 (23,82%).
UPDATE ora 19.00
La Timișoara, în secția de votare amenajată în incinta Liceului de Artă Ion Vidu, prezența a ajuns, la ora 19, la 252,53%. Din totalul de 1.249 de votanți, 1.056 au fost înscriși pe listele suplimentare.
De asemenea, la una din cele două secții de votare de la Cantina Politehnicii din Complexul Studențesc, prezența a depășit 262%.
Citeste mai mult