Un primar de municipiu a fost reținut, ieri, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru două infracțiuni de luare de mită. Reținută a fost și o persoană fizică pentru dare de mită. Ambii inculpați au fost prezentați, azi, Trinbunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a respins propunerea procurorilor și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus, ieri, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 decembrie 2024, a primarului municipiului Târgu Mureș, Zoltan Soos, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, și a unei persoane fizice, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Zoltan Soos ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200.000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în legătură cu încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte cadru și a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societății respective.
Contractele au ca obiect lucrări de intervenții și reparații străzi, trotuare, parcări și lucrări edilitare (apa-canal), precum și amenajări infrastructură.
„La data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparținând unei asociații controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30 000 lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea și derularea unui număr de 9 achiziții directe în valoare totală de 275.355 lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială”, se arată într-un comunicat emis de DNA.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Azi, 10 decembrie, cei doi inculpați au fost prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a respins propunerea procurorilor și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Anchetatorii fac precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citeste mai mult