Administrația reșițeană reconfigurează noul proiect de locuințe sociale din zona veche a orașului. În loc de două blocuri noi în Stavila va fi construit doar unul. Identic cu cele două aflate în faza finală de execuție.
Planurile Primăriei Reșița de extindere a locuințelor sociale în zona Stavila au suferit modificări. În locul celor două blocuri prevăzute inițial, va fi construit doar unul. Decizia a fost luată pe fondul constrângerilor financiare și al timpului limitat de implementare a proiectului.
„Din cauza timpului foarte scurt de implementare, termenul limită este 30 iunie 2026, și a costurilor mari de cofinanțare, vom construi doar un singur bloc, cu 22 de apartamente. Este o decizie realistă. Nu avem suficiente fonduri să acoperim cofinanțarea pentru două blocuri și, în același timp, nu avem timpul necesar pentru a le realiza în paralel. Prin urmare, ne concentrăm pe un singur bloc, identic cu cele două aproape finalizate”, ne-a declarat viceprimarul Reșiței, Daniel Călin (foto).
Cele două blocuri deja construite în zona Stavila – fiecare cu câte 22 de apartamente – sunt aproape gata. Ridicate de firma Cristicons, prin Programul Național de Construire a Locuințelor Sociale, imobilele mai au nevoie doar de branșamente la gaz și electricitate, precum și de mici retușuri interioare. Recepția acestora este programată pentru luna iunie.
Blocul care urmează să fie construit va fi destinat, la fel ca celelalte două, familiilor aflate în situații sociale dificile. Beneficiarii vor fi atent selecționați, atenționează Daniel Călin, în baza unor criterii stricte: să fie angajați, să aibă copii înscriși la școală, să nu aibă cazier penal sau fiscal și să fie persoane responsabile. „Ne adresăm oamenilor care nu au avut șansa unei vieți mai bune, dar care își doresc să trăiască decent și să se integreze social”, a subliniat viceprimarul Reșiței.
Citeste mai mult