În dosarul nr. 443/90/2021, Curtea de Apel Pitești a respins în data de 20 decembrie 2021 contestația depusă de primarul liberal din Berbești, Milorad Cumpănășoiu, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate. „Respinge cererea de sesizare CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene). Respinge contestaţia. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată conform art.402 Cod pr.civ”, se arată în soluția instanței de judecată”. La începutul acestui an, Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul primarului orașului Berbești, Milorad Cumpănășoiu, edil şi fost consilier local al oraşului Berbeşti, judeţul Vâlcea. În perioada 10 iunie 2017 – 10 mai 2018, Milorad Cumpănășoiu a exercitat simultan cu funcţia de consilier local şi funcţiile de director şi manager în cadrul unei societăţi comerciale al cărei acţionar unic este Consiliul Judeţean Vâlcea (CET Govora). Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu funcţia de director sau manager la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interese judeţean ori înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului judeţean în cazul consilierului local. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
Sursa: ziaruldevalcea.ro