O femeie a fost lăsată fără telefon de către un hoț în Oțelu Roșu! Polițiștii au reținut un suspect pentru 24 de ore.
Aseară, în jurul orei 21.00, o femeie din Oțelu Roșu a rămas fără telefonul mobil după ce un bărbat i l-a smuls din mână și a luat-o la fugă. Victima, de 62 de ani, a fost neatentă preț de câteva momente, suficiente pentru ca tânărul de 21 de ani să își pună planul în aplicare.
În urma cercetărilor, polițiștii au arestat pentru 24 de ore un suspect din Glimboca. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului. „Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Citeste mai mult