Cu ocazia alegerilor prezidențiale din luna mai, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara are program prelungit.
Primăria Timișoara informează că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special cu ocazia alegerilor prezidențiale ce se vor desfășura în 4 mai, respectiv 18 mai.
„Astfel, pentru cele două tururi de scrutin, programul cu publicul va fi prelungit pentru a asigura eliberarea documentelor de identitate necesare exercitării dreptului de vot”, a transmis instituția.
Concret, programul de lucru va fi următorul: sâmbătă, 3 mai / 17 mai – între orele 08:00 – 16:00; duminică, 4 mai / 18 mai – între orele 07:00 – 21:00.
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Direcției de Evidență a Persoanelor, bulevardul Mihai Eminescu nr. 15, la numărul 0256.969, tastele 1-5-1 sau prin e-mail la [email protected].
Citeste mai mult