Persoanele fizice care s-au înscris în Programul Casa Verde Fotovoltaice își pot alege de miercuri instalatorul pentru verificarea documentației depuse. Administrația Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituției lista cu cei peste 560 de instalatori validați în cadrul sesiunii 2024 și care pot derula proiectele.
În acest an, aproape 66.000 de persoane și 670 de unități de cult au solicitat sprijin prin acest program, urmărind să devină prosumatori în viitorul apropiat.
În 30 de zile de la data la care solicitantul selectează instalatorul, acesta trebuie să analizeze documentele de înscriere, iar toate etapele până la aprobarea sau respingerea proiectului trebuie să se încheie în următoarele trei luni.
După publicarea pe site-ul administrației a listei solicitanților aprobați, instalatorul va putea începe montarea panourilor fotovoltaice, iar finalizarea proiectelor este prevăzută în cel mult 12 luni de la aprobare.
Toate detaliile privind Programul Casa Verde Fotovoltaice sunt publicate pe site-ul instituției afm.ro.
Foto: caracter informativ
Citeste mai mult