PSD Olt a depus, miercuri, la Biroul Electoral Județean, candidaturile pentru Camera Deputaților și Senat.
La ieșire din sediul BEJ, președintele organizației, Marius Oprescu, a catalogat momentul ca fiind de „maximă responsabilitate cetățenească”, reafirmând angajamentul unui parteneriat cu guvernul, cetățenii și primarii județului, parteneriat care va trebui să răspundă cât mai bine așteptărilor și nevoilor oamenilor.
În acest context, președintele PSD Olt a spus că este nevoie de fiecare vot dat de cetățeni cât mai mulți oameni la București, „pentru a forma o echipă puternică pentru a putea influența deciziile politice și administrative la nivel național, astfel încât să aducem în județul Olt cât mai multe investiții”.
Liderul social-democraților olteni a ironizat poziția războinică a partenerilor de coaliție, spunând că social-democrații nu sunt „croiți pe scandal”, ci pe proiecte privind dezvoltarea județului.
„Este un moment tratat cu maximă responsabilitate cetățenească și de reafirmare în același timp a angajamentului nostru ca echipă unită, de a duce județul Olt pe acești patru ani care urmează la nivelul următor de dezvoltare. Suntem o echipă puternică, responsabilă, cu experiență administrativă, dar și cu determinarea necesară de a reprezenta județul Olt la București cât mai bine. Ne reafirmăm principiul cu care am plecat de fiecare dată și pe care nu-l vom abandona niciodată, acela de a face un parteneriat cu cetățenii județului Olt, cu primarii localităților din județul Olt, cu Guvernul României și cu instituțiile guvernamentale, parteneriat care va trebui să răspundă cât mai bine așteptărilor și nevoilor lor.
Nu suntem croiți pe scandal, pentru că viziunea noastră politică pleacă de la responsabilitate socială și administrativă. Vorbim, concret, pe proiecte pe care vrem să le facem, pe promisiuni onorate și pe planuri de viitor reale. Cetățenilor din județul Olt le transmitem că suntem alături de ei în fiecare zi, nu doar o dată la patru ani, ca alții. Avem nevoie de fiecare vot pentru că avem nevoie să trimitem cât mai mulți oameni la București pentru a forma o echipă puternică, pentru a putea influența deciziile politice și administrative la nivel național, astfel încât să aducem în județul Olt cât mai multe investiții. Împreună suntem o echipă, echipa care contează”, a declarat Marius Oprescu.
La Senat, lista este deschisă de Paul Stănescu, inginer (senator în exercițiu, secretarul general al PSD), urmat de Siminica Mirea, Emil Florin Albotă, Corina Sulger și Răzvan Costel Bățăgui.
La Camera Deputaților, lista este deschisă de Marius Iancu, căruia îi urmează Florin Barbu, Bogdan Mihuți, Liviu Voiculescu, Ionuț Ivan, Florin Ciocan, Mariana Leanca și Alexandru Berechet.
Citeste mai mult