PSD și PNL sunt gata să bată palma pentru a colabora, atât la municipiu cât și la județ, pentru următorii patru ani
Ieri, la sala Mihail Kogălniceanu, am asistat la constituirea noilor consilii, local şi judeţean, unde, consilierii aleşi au depus jurământul pentru următorii patru ani.
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului/judeţului Tulcea.Aşa să îmi ajute Dumnezeu !” – au fost cuvintele rostite pe rând de către consilierii aleşi, municipali şi judeţeni, cu mâna pe biblie şi pe constituţie, consfinţind astfel jurământul de credinţă faţă de Tulcea şi tulceni.
Prezenţi la ambele şedinţe, atât primarul Ştefan Ilie cât şi preşedintele Horia Teodorescu, au transmis prin vorbe mesajul de unitate şi colaborare, consfinţind în mod direct intenţia de a colabora în folosul proiectelor comune care îi vizează pe tulceni.
Cu alte cuvinte, cele două tabere, PNL şi PSD, au ales în acest mod să îngroape securea războiului şi într-un efort comun de voinţă să se pună în slujba cetăţenilor acestui municipiu şi judeţ.
Declaraţiile celor doi ne duc cu gândul că cele două formaţiuni vor guverna împreună pentru următorii patru ani, iar acest lucru, dacă se va întâmpla, nu poate să aducă decât progres şi dezvoltare.
Până la această oră nu s-a spus nimic oficial în acest sens şi, cel mai probabil, misterul posibilei înţelegeri între PNL şi PSD se va ridica în următoarea şedinţă de consiliu local/judeţean, când vom vedea clar numirile politice pentru funcţiile de viceprimari şi vicepreşedinţi de Consiliu Judeţean.
Rămâne de văzut cum se vor înţelege, doctrinar vorbind, cele două majorităţi care se prefigurează şi dacă se va întâmpla aşa, va fi interesant de urmărit şi următorul pas al opoziţiei, care, tehnic, oricare ar fi el, nu prea vă mai conta dacă cele mai puternice patride vor alege să bată palma pentru următorii patru ani.
Articolul PSD și PNL sunt gata să bată palma pentru a colabora, atât la municipiu cât și la județ, pentru următorii patru ani apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult