Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată azi noapte de o femeie din municipiu că, într-o scară de bloc, din cartierul Ostroveni a găsit un nou-născut abandonat.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că micuțul era abandonat într-un scaun de transport auto. La fața locului a fost solicitată si intervenția unui echipaj de la ambulantă nou născutul fiind transportat la o unitate spitalicească.
În urma evaluării medicale s-a stabilit ca este un nou născut cu vârsta de aproximativ 5 zile, de sex feminin, fără leziuni traumatice vizibile, într-o stare generală bună.
Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „rele tratamente aplicate minorului” sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Râmnicu Vâlcea, Se desfașoară activități pentru clarificarea situației și identifcarea mamei copilului.
Sursa: www.gds.ro