În Timiș se înregistrează o ușoară scădere a șomajului, la sfârșitul lunii ianuarie. Potrivit AJOFM, rata șomajului ajunge la 1,06%, față de 1,08% la finalul lui decembrie 2024. Între persoanele fără un loc de muncă, peste 13% sunt absolvenți cu studii superioare.
Datele centralizate de AJOFM Timiș arată că, în ianuarie 2025, numărul total al șomerilor a fost de 3.557, față de 3.610 la sfârșitul anului trecut.
Dintre cei 3.557 de șomeri înregistrați, 1.928 beneficiază de indemnizație de șomaj. Agenția oferă tuturor persoanelor aflate în evidență servicii de mediere și consiliere profesională, în mod gratuit.
În ceea ce privește structura educațională a șomerilor, datele din ianuarie 2025 arată o distribuție similară cu cea din decembrie 2024. Dintre persoanele aflate în șomaj, majoritatea (63,79%) are un nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional (2.269 de persoane), 22,35% (795 persoane) au un nivel de instruire liceal sau postliceal, iar 13,86% (493 persoane) sunt absolvenți de studii superioare. Între cei cu studii superioare, cei mai mulți (180) au vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, iar 131 – între 30 și 39 de ani. 25 au sub 25 de ani, alți 25 – între 25 și 29 de ani, 62 – între 50 și 55 de ani și 70 – peste 55 de ani.
La sfârșitul anului 2024, cei mai mulți șomeri erau înregistrați în Timișoara, Jimbolia, Deta și Sânnicolau Mare.
Citeste mai mult