Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat joi că în România au fost descoperite sute de conturi false pentru promovarea candidaților la alegerile prezidențiale, precizând că toate acestea au fost deja blocate. Deși susține că nu a primit informații privind cine sunt prezidențiabilii care folosesc astfel de conturi, ministrul dă asigurări că Marcel Ciolacu nu este unul dintre ei.
Bogdan Ivan i-a îndemnat pe toţi cei care constată existenţa pe reţelele de socializare a unor astfel de conturi să le raporteze către Ministerul Cercetării şi Digitalizării (prin platfoma #nofake), precum şi către Autoritatea Electorală Permanentă.
„Fără dezinformare în alegerile din România!
În conferința de presă de la Palatul Victoria, am prezentat astăzi primele rezultate ale evaluării făcute de compania Meta pentru a clarifica situația așa-ziselor “ferme” de troli și boți.
Ca urmare a sesizărilor primite prin platforma #NoFake a MCID, zeci de conturi false au fost blocate. Aceste conturi nu erau ale unor persoane reale, promovau conținut inautentic sau care incita la ură și făceau parte din rețele coordonate, rețele care au fost destructurate.
Acesta este doar un rezultat de etapă, investigația Meta este încă în desfășurare. Mai mult, Poliția Română a deschis un dosar penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune și comunicarea de informații false.
Le mulțumesc pentru colaborarea eficientă colegilor de la #ANCOM şi #AEP“, a transmis Bogdan Ivan pe pagina sa de Facebook.
The post „Razie“ la fermele de troli și boți pe rețelele de socializare, în campania electorală. Bogdan Ivan: „Fără dezinformare în alegerile din România!“ first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult