După Congresul PSD care a avut loc sâmbătă, Gheorghe Flutur, prim vicepreședinte PNL și președinte al PNL Suceava, a transmis un comunicat în care acuză ”rușinos și penibil” atacul PSD-ului la respectivul Congres, spunând că a fost mai degrabă un congres de atacuri la PNL decât de prezentare a ofertei pentru țară.
”Sunt oare cei din PSD atât de siguri pe ei că au un număr așa mare de voturi de nu mai au nevoie de nimeni și de nimic? Sunt așa de siguri că s-au terminat toate problemele României de rezolvat? Nu s-au terminat! Se arată vremuri grele și în loc să se ocupe de agricultură, să ne spună ce vor să facă în acest an catastrofal de secetă, cum să ajute fermierii, cum să rezolvăm criza apei, cum să oprim scumpirea produselor alimentare, cum să facem pregătirea pentru iarnă, ei aruncă cu pietre în partenerii cu care încă guvernează”, spunea Flutur în mesajul transmis duminică.
Luni, senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava, a reacționat la acuzele lui Flutur spunând că ”am intrat la guvernare pentru a rezolva problemele țării, nu pentru a ne certa cu cei de la PNL. Deși ar fi fost mai comod să rămânem în opoziție, partidul nostru a luat decizia de a intra la guvernare pentru a opri dezastrul guvernărilor de dreapta și pentru a veni cu soluții pentru problemele urgente ale românilor”. Mai mult, Stan i-a transmis președintelui în funcție al Consiliului Județean Suceava că ”poate că încă nu realizează, dar atât el, cât și PNL-ul au pierdut alegerile de o manieră clară atât la nivel național, cât și la nivel județean. Asta se datorează în mod direct lipsei de viziune a PNL-ului, a lipsei de seriozitate, de pragmatism, lipsei de profesioniști care să vină cu soluții la problemele cetățenilor”.
La scurt timp, printr-un alt comunicat, Gheorghe Flutur a răspuns, susținând că lasă un județ pregătit cu proiecte în curs sau gata de finanțare de peste 4 miliarde de euro și pentru ca acești bani să vină în întregime și alții în plus “e nevoie de maturitate politică, de stabilitate, și nu de circ”. ”Dați drumul la comunicate trimise de la centru, nu sunt creația dumneavoastră și se vede de la o poștă! (…) Păcat că nu aveți un minimum de eleganță politică și de peste 2 ani de zile tocați PNL și pe mine personal în fiecare zi, o să vă vedem în perioada următoare de ce sunteți în stare să faceți și dacă ați înțeles că într-o Coaliție uneori trebuie să lași de la tine pentru ca țara și județul să meargă bine, deși nu cred că ați înțeles”, mai spunea, printre altele președintele PNL Suceava.
”Nu aţi înţeles ce îşi doresc sucevenii de la dumneavoastră”
Marți, de dimineață chiar, atacurile între cei doi lideri au continuat. Ioan Stan, președintele PSD Suceava, îl acuză pe Flutur că ”nu a înțeles nimic” din ce i-a transmis în ziua precedentă. ”Nici nu mă miră! În fond, nu aţi înţeles nici ce îşi doresc sucevenii de la dumneavoastră. Şi nu şi-au dorit imposibilul de la mandatele dvs. Au vrut drumuri judeţene bune, investitori, locuri de muncă, fonduri europene accesate de Consiliul Judeţean, mai puţine hore şi să nu mai bateţi câmpii cu proiecte fără sens. Nimic din toate acestea nu le-aţi oferit în aceşti ani, de când vă aflaţi la conducerea judeţului”, spune senatorul social democrat într-un mesaj transmis marți.
El consideră că în aceşti ani sucevenii au văzut ”doar un veritabil demagog, pe care l-au trimis la plimbare cu ocazia alegerilor locale şi tot la plimbare vă vor trimite împreună cu partidul pe care îl conduceţi, la alegerile parlamentare”.
Referitor la miliardele atrase în judeţ, pe care le invocă Gheorghe Flutur, Ioan Stan susține că nu sunt „moştenirea” actualului președinte la CJ, ci reprezintă munca primarilor, ”muncă pe care aţi încercat să le-o furaţi, pentru a câştiga un nou mandat”.
”Nu a ţinut schema! Sucevenii ştiu cine şi cum au adus bani în comunităţile locale. Alţii erau cu munca, în timp ce dvs. eraţi numai cu fotografiile.
În acest timp, în loc să faceţi treabă, ne-aţi tot invitat la discuţii ba pe mine, pe Simion, ba pe alţii. Dar despre ce să discutăm cu dvs? Despre noul CD cu strigături? Despre cartea dlui Ciucă? Despre desenatul drumurilor pe hârtie? Despre cum să eşuăm la atragerea fondurilor europene? Despre „oacaca-uri”? Despre cum să scriem cu oi pe dealuri? Despre hore şi festivaluri? Că alte subiecte oricum nu vă interesează”, afirmă Ioan Stan.
”În aceste condiţii, PSD Suceava a mandatat să candideze împotriva dvs. un tânăr pe care l-aţi caracterizat drept „imatur politic”, despre care aţi inventat câte şi mai câte şi care v-a învins fără drept de apel. Sucevenii nu vă mai vor! A fost vot masiv anti-Flutur. Dar cu toate acestea, emiteţi pretenţii şi critici, deşi inclusiv colegii dvs. de la centru v-au spus că invinşii trebuie să stea la locul lor.
Şi pentru că vă preocupă activitatea mea, vă informez că în continuare îmi ocup timpul rezolvând problemele cetăţenilor şi ajutând primarii să aducă fonduri în judeţul Suceava, ca să aveţi cu ce vă lăuda. Că singur nu aveţi cu ce, decât în fantasmagoriile dvs.
Cât despre îngrijorarea dvs. legată de activitatea ministrului Agriculturii, atât vă zic, că nu am uitat ce aţi făcut în mandatul dvs. la acest minister. Şi poate nu ar strica o scurtă trecere în revistă a activităţii avute pe acest post şi să informăm cetăţenii despre cât aţi „ajutat” judeţul Suceava de pe această poziţie. Dar asta rămâne pe data viitoare şi numai dacă insistaţi să-mi amintesc”, a transmis, marți, liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.
O să îmi fac timp
Imediat a apărut și replica lui Flutur. Ceva mai scurtă de astă dată, aceasta conține doar o trimitere la viitoarele liste ale PSD pentru alegerile parlamentare și un mesaj care se vrea profund: ”Fiți neliniștit!”, îi transmite șeful PNL șefului PSD.
”Domnule Stan, știu că încă nu s-au făcut listele pentru parlamentare la PSD Suceava și probabil aveți emoții.
Dacă tot văd că v-ați trezit și îmi purtați de grijă, o să îmi fac timp să arăt fața adevărată a dumneavoastră pentru suceveni, pentru ca aceștia să poată face o comparație între ce a făcut pentru acest județ Gheorghe Flutur și ce a făcut Ioan Stan.
Fiți neliniștit!”, a transmis, marți, peședintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, lăsând să se înțeleagă că ne vom „delecta” cu noi replici și contrareplici. (O.S.)
The post Replici Stan – Flutur, la praznicul Coaliției: ”N-ați înțeles nimic!”/”Probabil aveți emoții”. Cu ochii la coliva de pe masă apar și amenințările: ”Atât vă zic. Nu am uitat”/”Fiți neliniștit!” appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult