Testarea rapidă este o modificare esențială față de regulile de anul trecut, pentru reluarea cursurilor față în față, dar care riscă să fie compromisă în mediul rural din Teleorman, unde nu există cabinete medicale școlare.
Testul antigen rapid se recoltează la fel ca în cazul testului PCR. Avantajul este că rezultatul apare în doar 15 minute și că nu necesită aparate speciale de analiză. Producătorii precizează, totuși, că manevrarea testului trebuie făcută de profesioniști.
”Pentru cadrele medicale este necesară instruirea privind testarea, se va face de azi, progresiv”, declara vineri ministrul Sănătății, ignorând lipsa specialiștilor din rural.
Primarii spun că au asigurat măștile pentru fiecare copil, dezinfectantul și săpunul la toaletele care nu toate au apă caldă. Dar când aud de teste antigen rapide, ridică neputincioși din umeri pentru că au doar un asistent medical comunitar, care poate să se ocupe de triajul copiilor. Dar nici vorbă să fie instruiți pentru testarea cu antigen.
Tătărăștii de Jos: “Nu avem cabinet medical școlar”
“N-am găsit nicio soluție, momentan. Este singurul capitol la care suntem deficitari (n.r. – personal medical școlar). Noi nu avem cabinet medical școlar. Am făcut o solicitare la cabinetul medicului din comună, dar a zis că nu pot să acopere și activitatea de la școală pentru că au mulți pacienți de consultat”, spune Aurelian Neagoe, primarul comunei.
Edilul spune că, momentan, se vor limita la verificarea temperaturii cu scannerele pe care le au la școli și grădinițe, și cele din dotarea microbuzelor care asigură transportul copiilor.
Vîrtoape: “Triajul copiilor va fi făcut de profesori”
”Conform ordinului, triajul va fi făcut de cadrele didactice. Nu avem cabinet școlar. Sunt doi medici în comună care pot să sară în ajutor în situații mai deosebite”, spune primarul Petre Stancu.
Orbeasca: “Postul de asistent comunitar va rămâne neocupat”
În cea mai mare comună din județ, postul postul de asistent comunitar va rămâne vacant, pentru că doamna care este angajată mai are un pic până naște. Astfel că, de triajul copiilor se vor ocupa tot profesorii.
Rădoiești: “Măsurăm temperatura cu scannerele de la alegeri”
În comuna Rădoiești nu există asistent medical comunitar. Profesorii pot doar să măsoare temperatura copiilor cu cele trei scannere cumpărate cu ocazia alegerilor.
Una dintre regulile pentru reluarea cursurilor față în față în pandemie este ca, atunci când un elev prezintă simptome specifice ale infectării cu Covid-19 în timpul cursurilor, să fie izolat, iar dacă există acordul scris al părinților sau al elevului major, să fie testat la cabinetul medical cu un test rapid antigen. Testarea se recomandă și profesorilor și altor angajați ai unității școlare, în cazul în care simptomele debutează în timpul orelor, dar și colegilor cazurilor confirmate atât elevi, cât și cadre didactice sau personal auxiliar, imediat după confirmarea primului caz.
22.700 de teste antigen rapide pentru testarea elevilor și cadrelor didactice au fost alocate unităților de învățământ din Teleorman prin ordin al comandantului acțiunii, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.
The post Risc de contaminare în școlile de la țară! Nu are cine să testeze elevii și profesorii first appeared on Cronica de Teleorman / Ştiri din Teleorman şi nu numai.
Sursa: cronicadeteleorman.ro