Jaqueline Cristian a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării României la turneul final al Billie Jean King Cup (BJKC) de la Malaga, că ea şi colegele sale din echipa naţională funcţionează destul de bine sub presiune.
„Sigur că puţin suspans nu strică niciodată, dar sper să facem ce putem noi mai bine. Sper să fim o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Noi, ca românce, funcţionăm destul de bine sub presiune, suntem un pic mai motivate, ca să spun aşa. Vom vedea ce va fi. Sperăm să fie cât mai mulţi suporteri români acolo, mie îmi place să am tribuna plină, mai ales cu români. Avem nevoie de ei şi sper să ne încărcăm cu cât mai multă energie din susţinerea lor”, a spus Jaqueline Cristian, citată de Agerpres.
Nu se pune accent pe lipsa lui Naomi Osaka
Ana Bogdan a declarat că nimeni din echipă nu se concentrează pe faptul că din lotul Japoniei va lipsi Naomi Osaka.
„Poate că un pic contează că lipseşte Osaka de la ei, dar noi trebuie să ne concentrăm pe jocul nostru, pe energia noastră. Pentru că indiferent de ce adversar ai în faţă, aceste lucruri sunt cele mai importante la ora jocului. Contează mult cu ce mentalitate intri pe teren, indiferent de numele adversarului. Nu spun nici că e mai uşor, nici că e mai greu. Ţine foarte mult de noi, de atitudinea noastră, de lucrurile pe care le poţi controla. Ce se întâmplă de partea cealaltă a fileului sunt lucruri pe care nu ai cum să le controlezi”, a afirmat ea.
Citește și: Se știu semifinalele Turneului Campioanelor! Iga Swiatek e out!
Citeste mai mult