Guvernul PSD-PNL a anunțat, luni seară, un pachet de măsuri sociale prin care să fie atenuat impactul scumpirilor asupra populației și firmelor. Printre acestea se numără și majorarea voluntară, cu 200 de lei, a salariului minim pe economie, la privat.
Practic, doar dacă angajatorii vor dori, măsura nefiind obligatorie, salariații plătiți cu minimul pe economie ar putea câștiga în plus 200 de lei lunar. Această sumă nu va fi impozitată.
Lista măsurilor sociale anunțate de premierul Nicolae Ciucă:
În domeniul social, sprijinul pentru cetăţenii României urmăreşte protejarea acestora de creşterea preţurilor. Aceste vremuri dificile impun, aşa cum spuneam, solidaritate şi sprijin, acordat mai ales oamenilor care au nevoie de susţinere.
Astfel, pachetul oferă următoarele soluţii: un miliard de euro, 50% fonduri europene, 50% fonduri de la bugetul de stat, care va consta în vouchere pentru alimente de bază, în valoare de 50 de euro la fiecare două luni pentru: familii cu el puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună; pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună; persoanele cu venit minim garantat; persoanele cu dizabilităţi. Pachetul intră în vigoare începând cu data de 1 iunie.
Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale: 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine. Valoarea totală a pachetului: 33 de milioane de euro. De toate aceste măsuri vor beneficia aproximativ 4,7 milioane de români.
200 de lei în plus la salariul minim creștere voluntară, iar pentru acești 200 de lei nu vor fi percepute taxe.
Valoarea tichetelor de masă crește cu 50%, de la 20,17 de lei la 30 de lei.
De asemenea, dublăm norma de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi. Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură. Valoarea totală, aproximativ 270 de milioane de lei.
Pentru Protecția Copilului vom majora drepturile acordate copiilor din sistemul de protecție specială, inclusiv ale celor cu dizabilități care se află în acest sistem, precum și mamelor din centrele maternale. Vor beneficia aproximativ 47.000 de copii. Valoarea totală a pachetului de sprijin este de aproximativ 86 de milioane de lei. Alocația zilnică de hrană crește de la 12 lei, cât este acum, la 16 lei pe zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei pe zi, funcție de vârsta copilului.
Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei. Cresc cu 58% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite, alocația lunară de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilități de la 945 de lei la 1.350 de lei lunar.
Sprijin pentru familiile României. Ne asumăm implementarea unei politici publice de creștere a natalității, sprijinind cuplurile care nu pot avea copii. Extindem astfel numărul persoanelor care pot aplica pentru un astfel de program de la 300 la 5.000 în anul 2022. Valoarea totală a programului este de aproximativ 100 de milioane de lei.
Articolul Salariul minim pe economie va crește doar dacă vor angajatorii. Suma scutită de impozitare apare prima dată în Observatorul Prahovean.
Citeste mai mult