Când vine vorba de sate de poveste, localitatea Rimetea din judeţul Alba a reuşit să cucerească cu farmecul ei aparte, fiind desemnată „Destinaţia anului 2025″. Gala a reunit cele mai apreciate destinații turistice din țară, iar concurenţa a fost acerbă. Însă, acest colţ de istorie şi natură, din inima Apusenilor, i-a impresionat pe juraţi, dar şi pe turişti, care au pus satul pe lista destinaţiilor viitoare de vacanţă.