După ce în luna iunie a anului 2024, autoritățile au decis că toți comercianții din România să fie obligați să accepte plăți cu cardul, alături de opțiunea de plată în numerar, iată că la final de an autoritățile au noi modificări la plata cu cardul. Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul.
Schimbări la tranzacțiile cu cardul în România. Începând cu 26 decembrie 2024, comercianții și operatorii de automate comerciale nu vor mai fi obligați să emită bonuri fiscale pentru tranzacțiile realizate cu cardul, conform Legii 317/2024.
Comercianții și prestatorii de servicii vor emite bonul fiscal doar la cererea expresă a clientului. În absența acestuia, extrasul de cont bancar va avea valoarea unui mijloc de probă pentru achiziție, potrivit Capital.
Regula se aplică și în cazul automatele comerciale care acceptă exclusiv plăți cu cardul. Obligația de a fi dotate cu case de marcat electronice fiscale rămâne valabilă doar pentru automatele care acceptă și plata cu numerar.
Pentru consumatori, această schimbare nu afectează accesul la garanții sau drepturi, având în vedere că documentele bancare rămân valabile ca probă. Totuși, pentru cei care preferă bonurile tipărite, posibilitatea de a le solicita rămâne în vigoare.
„Prin excepție (…), pentru încasările realizate prin utilizarea cardurilor de credit/debit, utilizatorii nu au obligația să imprime/să înmâneze bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii pot imprima și înmâna acestora bonul fiscal. Lipsa bonului fiscal tipărit nu afectează drepturile consumatorilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (…), extrasul de cont bancar ținând locul bonului fiscal drept mijloc de probă al achiziției”, se arată în actul normativ.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Schimbări la plata cu cardul. Măsura se aplică de joi, 26 decembrie apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult