2025 vine cu mai multe majorări. Cresc salariul minim, pensiile și alocațiile. Însă dacă pentru unii cresc veniturile, pentru alții scad. Unele ajutoare sociale acordate de Guvern persoanelor vulnerabile vor fi eliminate sau reduse.
Creșterea salariului minim, indexarea pensiilor și alocațiilor vor aduce venituri mai mari pentru o mare parte a populației de la 1 ianuarie 2025. Și tot de la începutul anului viitor, guvernul va elimina anumite ajutoare sociale importante, precum cardurile pentru energie. De asemenea, ajutorului pentru alimente va fi redus la 125 lei, iar plafonarea prețurilor la energie va fi eliminată din aprilie. Toate aceste măsuri ar putea afecta negativ bugetele anumitor familii, în special ale celor cu venituri mici.
Salariul minim brut pe economie va crește de la 1 ianuarie 2025 de la 3.700 lei, cât este acum, la 4.050 de lei, adică cu 350 de lei. Măsură va viza aproximativ 1,8 milioane de angajați.
Tot de la 1 ianuarie 2025 vor fi majorate și alocațiile pentru copii.
De anul viitor, alocațiile vor fi majorate astfel:
– de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități.
– de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
Ajutorul de deces pentru persoana asigurată va ajunge la 8.354 de lei, iar cel pentru persoana neasigurată va ajunge la 4.177 lei.
Pensiile vor fi indexate cu rata inflației.
Pensiile vor crește la 1 ianuarie 2025, atunci când vor fi indexate cu rata inflației. Indexarea pensiei are la bază un calcul foarte simplu. Procentul de indexare al pensiei se calculează adunănd două variabile = Procentul inflației pe 2023, la care se adaugă 50% din creșterea câștigului mediu brut. Astfel, pensiile vor crește la 1 ianuarie 2025 cu 12,1%.
Pensie actuală: 1.281 lei Creștere de pensie de la 1 ianuarie 2025: 153 lei. Pensie finală de la 1 ianuarie: 1.434 lei
Pensie actuală: 1.500 lei Creștere de pensie de la 1 ianuarie 2025: 180 lei. Pensie finală de la 1 ianuarie: 1.680 lei
Pensie actuală: 2.000 lei Creștere de pensie de la 1 ianuarie 2025: 240 lei. Pensie finală de la 1 ianuarie: 2.240 lei
Pensie actuală: 2.500 lei Creștere de pensie de la 1 ianuarie 2025: 300 lei. Pensie finală de la 1 ianuarie: 2.800 lei
Pensie actuală: 3.000 lei Creștere de pensie de la 1 ianuarie 2025: 360 lei. Pensie finală de la 1 ianuarie: 3.360 lei
Tot de la 1 ianuarie, toate pensiile care depășesc 3.000 de lei vor fi impozitate. Impozitul este de 10% din suma rezultată din valoarea pensiei din care se scade plafonul de 3.000 de lei. La o pensie de 5.000 de lei, plătiți un impozit de 200 lei. La o pensie de 4.000 lei, impozitul este de 100 lei.
Se taie ajutoarele sociale. Categoriile de români care vor încasa mai puțini bani din 2025
Cardurile pentru energie. Românii nu vor mai primi ajutorul de 1.400 de lei, acordat în acest an pentru plata facturilor la energie.
Ajutorul pentru alimente: Valoarea acestui ajutor va scădea la 125 de lei și va fi acordat doar de două ori pe an (la fiecare șase luni), comparativ cu 250 de lei o dată la două luni în 2024.
Plafonarea prețurilor la energie va fi eliminată de la 1 aprilie 2025
Plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază va fi eliminată de la 1 ianuarie 2025.
Sursa: romaniatv.net
Citeste mai mult