La 68 de ani și decenii de experiență politică, senatorul PNL Vasile Blaga declară cele mai consistente venituri. De o adaptare rapidă la arena politică dă dovadă și nou-venitul în Parlament Sorin Șipoș, de la USR, care a ocupat rapid funcții cheie, dovedindu-și influența în filială.
În declarația de avere publicată pe site-ul Senatului României, Blaga a notat că deține (cu soția) 48 de terenuri intravilane, dobândite în 2007, în Cihei, județul Bihor. Are un apartament în București, achiziționat în 2007, și un altul în Mamaia, cumpărat în 2013. Declară diverse „bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică” în valoare de 30.000 de euro, dobândite între în ultimii 6 ani.
Vasile Blaga a fost validat prima dată în funcția de deputat în 18 iunie 1990, din partea Frontului Salvării Naţionale
În ce privește venitul anual încasat, acesta are trei surse: salariul de europarlamentar (93.863 euro), pensie pentru limită de vârstă (75.276 lei) și pensia specială parlamentară (131.268 lei). Plus diurna, indemnizația de transport, suma forfetară și „cheltuieli generale” încasate de la PE (177.530 euro). În total, un venit anual de 312.701 euro (26.058 euro/lună).
O carieră de politician
Legătura lui Vasile Blaga cu Timișoara se rezumă la faptul că, în urmă cu 44 de ani, aici a absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic „Traian Vuia”. Blaga a finalizat și cursuri de specializare în domeniul vamal, în Austria și Germania (între 1993 și 1996 a fost director general la Direcția Regională Vamală Oradea), între 1994 și 1995, apoi ale Colegiului Național de Apărare (în 1999). Până în 1990 a deținut „diverse funcții ca inginer”.
După 90, și-a început cariera de parlamentar, astăzi fiind la al șaselea mandat în Parlamentul României. Primul l-a avut între 1990 și 1992 (deputat de Bihor, ales pe listele FSN); 1996-2000 (senator de Bihor, ales pe listele PD); 2004-2008 (senator PD-L de București); 2008-2012 (senator PD-L de București); 2012-2016 (senator PNL de Timiș); 2024-2028 (senator PNL de Timiș). Între 2019 și 2024 a fost europarlamentar PNL.
De la expert parlamentar (poziție deținută între 2000 și 2004), Blaga a ajuns ministru în mai multe cabinete. A fost ministru de Interne (între 2004-2007 și 2009-2010), dar și al Dezvoltării Regionale (2008-2009). Între 2011 și 2012 a fost președinte al Senatului.
Eugen Dogariu, senator PSD de Timiș
Senator la a treia legislatură, social-democratul Eugen Dogariu, prim-vicepreședinte PSD Timiș, declară că are în proprietate un teren intravilan la Pișchia, achiziționat în 2016, o casă de locuit în Timișoara și „alte categorii de bunuri imobile” achiziționate (și donate) în 2024. Are două autoturisme. Venitul anual declarat este de 219.644 lei (18.303 lei/lună).
Cariera lui Dogariu se leagă, în parte, de Prefectura Timiș. În 2001 a fost director al cabinetului prefectului, în 2009 subprefect și din 2012 până în 2015 – prefect. Între 2004 și 2005 a fost secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor.
Senatori la primul mandat
Sorin Șipoș, de la USR, e din Făgăraș. A fost coleg de liceu cu Nicușor Dan.
A absolvit în 2005 Facultatea de Electrotehnică de la Politehnica Timișoara. Ulterior, a urmat mai multe cursuri de formare profesională în domeniul securității la Centrul de afaceri Reșița. Și unul de consilier pentru dezvoltare personală la Adrenalin Mirific Concept.
Senatorul USR Sorin Șipoș, alături de Cătălin Drulă și Alin Nica, într-un instantaneu de campanie
Primul job în Primăria Timișoara l-a avut în 1995 (pe când primar era Viorel Oancea) de inspector de specialitate iluminat public; între 1998 și 2004 a fost șef de birou la Serviciul Energetic.
Din punct de vedere politic, Sorin Șipoș s-a înscris în USR în 2016. Patru ani mai târziu era deja strategul oficial al lui Dominic Fritz: șeful său de campanie și în 2020, și în 2024. Astăzi este vicepreședinte USR Timiș. În primul mandat de primar al lui Fritz, Șipoș a fost președinte al Consiliului de Administrație la Aeroportul Timișoara (2021) și al Aquatim (2023-2024).
Șipoș nu are bunuri imobiliare în Timișoara, însă deține două terenuri intravilane în Cluj-Napoca și la Turda, o casă și un apartament în Cluj-Napoca. La capitolul venituri anuale, Șipoș a declarat 60.000 de lei din activități de inginerie la Tera Niros SRL în Cluj-Napoca (obiect principal de activitate – colectarea deșeurilor nepericuloase) + 55.200 lei – dividende și 14.000 lei – din calitatea de consilier la Camera Deputaților. Total – 129.200 lei (10.766 lei/lună).
Senatorul AUR de Timiș Ciprian Titi Stoica a revenit în țară, în 2020, după 10 ani petrecuți în Anglia
Născut la Recaș, Ciprian Titi Stoica este senator AUR de Timiș la primul mandat. În mandatul 2020-2024 a fost deputat. Potrivit celei mai recente declarații de avere publicată (iunie 2024), Stoica are un apartament la Deva (moștenit de soție, în 2022) și două autoturisme. Din indemnizația de deputat a încasat 99.862 lei (8.321 lei/lună).
Conform profilului de pe site-ul Camerei Deputaților, Stoica are o diplomă în afaceri obținută la Fairfield School of Business din Londra (iulie 2014-martie 2016). Înainte să fie deputat, Ciprian-Titi Stoica a lucrat 10 ani în diverse domenii, în Anglia. A fost barman, agent de pază, polițist de proximitate, dar și controlor de trafic într-o gară din Londra.
Citeste mai mult