Sens giratoriu în formă de triunghi, la Brașov
Direcția Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a făcut publică schiţa viitoarei intersecții cu strada Lânii de pe Ocolitoarea Brașovului.
Prin acest nou nod rutier se va desprinde din Varianta Brașov drumul de legătură cu Aeroportul Brașov și viitoarea autostradă Brașov – Făgăraș.
„Forma neobișnuită a noului sens giratoriu a fost dictată de infrastructura existentă în zonă și va face mult mai ușoară execuția noului nod rutier”, a transmis DRDP Braşov.
„Realizarea drumului de legătură este extrem de importantă pentru sistematizarea traficului județul Brașov și crearea unor noi căi de comunicație între structurile de transport existente și viitoarele investiții din domeniul infrastructurii rutiere și feroviare. În acest moment lucrăm la elaborarea studiului de fezabilitate pentru acest proiect”, au mai precizat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Articolul Sens giratoriu în formă de triunghi, la Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult