Serviciul Evidența Persoanelor va elibera acte de identitate și în weekenduri, pentru ca brașovenii să își poată exercita dreptul la vot. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să își exprime dreptul la vot în cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie și 8 decembrie, precum și la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie, municipalitatea a luat decizia de a modifica programul Serviciului Evidența Persoanelor.
Astfel, în următoarele 3 weekenduri acest serviciu va asigura preluarea documentelor și eliberarea actelor de identitate și în zilele de sâmbătă și duminică.
,,Pentru asigurarea desfășurării în condiții optime a procesului electoral, serviciul nostru își va desfășura activitatea în cele trei weekenduri dedicate alegerilor prezidențiale și parlamentare astfel: sâmbătă în intervalul orar 8.00 – 16.00, iar duminică, între orele 7:30 și 20:30. În aceste zile vom prelua cereri și vom elibera acte de identitate cetățenilor cu drept de vot de pe raza municipiului Brașov, Hărman și Sânpetru”, a precizat Carmen Tătaru, șeful Serviciului Evidența Persoanelor din cadrul SPCLEP Brașov.
Programul de funcționare pentru următoarele 3 weekenduri este următorul:
sâmbăta (23.11; 30.11; 7.12.2024) programul va fi între orele 08.00 – 16.00;
duminica (24.11; 1.12; 8.12), programul va fi între orele 07.30 – 20.30.
Brașovenii trebuie să dețină un act de identitate valabil pentru a-și putea exercita dreptul constituțional la vot.
Articolul Serviciul Evidența Persoanelor va elibera acte de identitate și în weekenduri, pentru ca brașovenii să își poată exercita dreptul la vot apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult