Deputatul PSD Simona Maya Teodoroiu, fost judecător al Curţii Constituţionale, fost agent guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a murit, la vârsta de 55 de ani, anunţă, marţi seară, colegii săi din PSD.
”Cu profund regret am aflat de trecerea în nefiinţă a colegei noastre, Simona-Maya Teodoroiu (deputat PSD Prahova). Maya a fost o persoană deosebită, apreciată de toţi cei care au avut ocazia să o cunoască şi să lucreze alături de ea. Familiei îndurerate, vă transmit sincere condoleanţe şi vă doresc putere în aceaste momente dificile. Suntem alături de voi cu sufletul şi vă împărtăşim durerea. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul postat, marţi seară, de preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu.
Simona-Maya Teodoroiu s-a născut în 9 iulie 1969. Era de profesie jurist. Ea a fost judecător al Curţii Constituţionale, între februarie 2015 şi iunie 2019 şi agent Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020. Potrivit informațiilor din presă, aceasta suferea de o boală incurabilă.
Citește și: CAO a pus dop unei conducte de apă care alimenta zeci de familii. Oamenii cară apă cu sticla
Citeste mai mult