Un șofer a ajuns, duminică la spital, după ce a lovit un TIR, pe drum spre Timișoara. Era băut, spun polițiștii.
„La data de 14.04.2024, în jurul orei 05:34, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a condus un autoturism pe DN 59 în localitatea Șag, dinspre localitatea Jebel spre municipiul Timișoara, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autotren, condus de un bărbat de 49 de ani”, aflăm de la IPJ Timiș.
Singurul rănit este șoferul de 23 de ani. Tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, potrivit testului care a indicat 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.