Șoferi cercetați pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactivePolițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în două dosare penale, după ce au depistat doi bărbați la volanul unor autoturisme, care au fost testați pozitiv pentru consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive.
La data de 5 iulie, în jurul orei 07:30, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Hoghiz au oprit pentru control un autoturism pe DN 13, în proximitatea localității Rupea, județul Brașov. Șoferul, un bărbat de 32 de ani, a fost testat pentru consumul de alcool, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Tot la data de 5 iulie, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au oprit pentru control un autoturism pe DN 11, spre localitatea Hărman, județul Brașov. Șoferul, un tânăr de 19 ani, manifesta o stare de agitație, iar testarea pentru consumul de substanțe interzise a indicat prezența unei astfel de substanțe în organism.
Deoarece rezultatele testărilor nu reprezintă probe în cadrul dosarelor penale, ambii șoferi au fost conduși la o unitate medicală autorizată pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și confirmării consumului de substanțe psihoactive.
Au fost deschise două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de Parchet competente.
Articolul Șoferi cercetați pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult