Soţul celei mai bogate femei din Rusia de care este despărţită, Vladislav Bakalciuk, a fost joi arestat şi pus sub acuzare pentru crimă, după un incident armat produs în ajun şi soldat cu victime la biroul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Doi oameni au fost ucişi în incidentul produs miercuri la doar câteva străzi depărtare de Kremlin, la sediul companiei de vânzări online Wildberries, cea mai mare de acest fel din Rusia.
Vladislav şi soţia sa, Tatiana Bakalciuk, erau implicaţi într-o dispută publică
Vladislav şi soţia sa, Tatiana Bakalciuk, care în iulie a solicitat divorţul, erau implicaţi într-o dispută publică după ce în luna iunie Wildberries îşi anunţase intenţia de a fuziona cu compania de reclamă stradală Russ Group. Firma rezultată din fuziune are numele RVB.
În 2004, Tatiana Bakalciuk a fondat Wildberries, un răspuns al Rusiei la Amazon, firma transformându-se dintr-o platformă online de revânzare a articolelor de îmbrăcăminte într-o companie ce livrează acum aproape orice, de la electronice la produse pentru bucătărie.
Vladislav şi Tatiana Bakalciuk s-au acuzat reciproc pentru incidentul de miercuri.
Bărbatul a spus că venise la birou pentru o întâlnire programată
Bărbatul a spus că venise la birou pentru o întâlnire programată şi că primele focuri de armă au fost trase asupra sa şi colegilor lui de către agenţii de securitate ai firmei RVB.
De partea sa, Tatiana a afirmat că Vladislav şi colegii veniţi cu el au încercat să pună stăpânire pe birou şi că nu era prevăzută nicio întâlnire.
Citeşte şi: Prognoza de creştere economică pentru acest an, modificată în scădere la 2,8% de CNSP
Citeste mai mult