Spitalul Municipal Carei a anunțat suspendarea temporară, începând cu data de 1 ianuarie 2025, a liniei de gardă Pediatrie, precum și a activității Secției de Pediatrie și a compartimentelor de Maternitate și Neonatologie. Decizia a fost determinată de un deficit sever de medici, în ciuda demersurilor repetate ale instituției pentru recrutarea personalului necesar. Iată comunicatul integral al spitalului:
Anunţ – Spitalul Municipal Carei
Având în vedere că, începând cu luna septembrie 2024, în total 4 medici pediatri/neonatologi care au asigurat serviciul de gardă în specialitatea Pediatrie și-au anunțat indisponibilitatea/încetarea contractului individual de muncă, și ținând cont de deficitul de medici pediatri angajați atât la nivelul secției (un singur medic pediatru) cât și cu timp parțial – pentru asigurarea serviciului de gardă,
Prin prezenta vă comunicăm că, începând cu data de 01.01.2025, linia de gardă Pediatrie va fi temporar suspendată, precum și activitatea Secției de Pediatrie și a Compartimentelor de Maternitate și Neonatologie. Începând cu această dată, linia de gardă Pediatrie nu mai poate fi asigurată cu medici specialiști în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar.
Totodată, vă comunicăm că demersurile noastre de până acum nu au dat rezultate, deși posturile de medici în specialitatea Pediatrie au fost scoase la concurs în repetate rânduri în perioada 2022 – prezent, contactându-se și medici specialiști din județele Satu Mare și Bihor pentru încheierea de contracte de muncă cu timp parțial pentru efectuarea de gărzi.
Citeste mai mult