Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu continuă să caute soluții pentru a-și completa echipa medicală, anunțând un nou concurs pentru ocuparea unui post de medic rezident anul V, specializat în boli infecțioase.
Acest post este destinat Secției de Boli Infecțioase, care joacă un rol esențial în tratarea pacienților cu afecțiuni infecțioase și în gestionarea problemelor de sănătate publică din județ. Conform anunțului oficial, medicii interesați să participe la concurs pot depune dosarele de înscriere până pe 4 decembrie, cu condiția de a îndeplini toate criteriile specificate în regulament.
Concursul include două etape: o probă scrisă, programată pentru data de 11 decembrie, și o probă clinică eliminatorie, care va avea loc pe 16 decembrie. Doar candidații care trec cu succes de proba scrisă vor putea participa la proba clinică, aceasta fiind considerată decisivă pentru selecție.
Nu găsesc medici în specialitatea cardiologie
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este cunoscut pentru încercările constante de a atrage personal medical calificat, organizând frecvent concursuri de angajare. În prezent, un alt concurs se află în desfășurare pentru ocuparea a patru posturi de medici cardiologi, o specialitate cu un deficit critic la nivelul unității. Situația este îngrijorătoare, având în vedere că Secția Cardiologie se confruntă de luni de zile cu lipsa candidaților interesați, ceea ce afectează în mod direct capacitatea spitalului de a răspunde nevoilor pacienților cu afecțiuni cardiovasculare. Această situație reflectă provocările mai ample cu care se confruntă sistemul sanitar, mai ales în zonele unde este dificil să se atragă medici specializați.
Astfel, la Secția Cardiologie sunt patru posturi disponibile – două pentru medici specialiști și două pentru rezidenți în ultimul an. În încercarea disperată de a aduce medici în specialitatea cardiologie, Spitalul Județean este pregătit să ofere o serie de facilități în încercarea de a aduce medici specialiști la Secția Cardiologie. Între acestea pot fi enumerate cazarea și serviciile de transport pe cheltuiala angajatorului.
În plus, va fi acordat viitorilor medici un spor pentru condiții de muncă de 75% pentru timpul efectiv lucrat la Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Unitatea asigură servicii medicale complete pentru diagnosticul, stabilizarea, tratamentul și monitorizarea pacientului cu boli cardiovasculare severe.
Spitalul Județean Târgu Jiu, probleme majore de imagine
Sunt și alte secții care au nevoie de medici specialiști, însă candidații nu se prezintă la concursuri.
Mai mult decât atât, recent, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu s-a aflat din nou în centrul unui scandal legat de actul medical. Un adolescent de 16 ani, suspect de peritonită, a murit la spital, după ce a fost lăsat neoperat. Medicii au stabilit că nu au competență să îl opereze pe copil și au decis să îl transfere la Spitalul din Craiova. Ambulanța Gorj nu avea însă niciun medic pe tură. Prin urmare a fost solicitată o salvare de la Craiova. Băiatul a murit însă în așteptarea ambulanței. Polițiștii gorjeni au început o anchetă în acest caz.
„La data de 12 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj au fost sesizați în mod direct de personalul Spitalului de Urgență Târgu Jiu, cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarța, în vederea efectuării unor investigații medicale. Peste puțin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă”, conform IPJ Gorj.
Direcția de Sănătate Publică Gorj a aplicat, totodată, două amenzi de 3.000 de lei fiecare, medicilor implicați în gestionarea cazului.
Citeşte şi: Târgu Jiu: Comisie de cercetare disciplinară pentru medicii care nu au intervenit în cazul adolescentului mort la Spitalul Județean
Citeste mai mult