Sporturi de iarnă, „noaptea”, în Poiana Brașov: Pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru, deschise în intervalul 18.00 – 20.00. În Poiana Brașov, pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru vor fi deschise în intervalul orar 18.00 – 20.00, după ce stratul de zăpadă va fi reamenajat. Astfel, sâmbătă, 1 martie, se poate practica schiul nocturn pe o pârtie pentru avansați, Lupului inferior, odată cu finalizarea lucrărilor la instalația de iluminat și a autorizării sistemului de transport pe cablu pe timp de noapte.
Pentru pârtia Lupului, nocturna oferă iluminare în regim de competiție pe 880 m de pârtie de schi. Instalația cuprinde 35 de stâlpi metalici pentru iluminat, 53 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED ALB, 34 aparate de iluminat tip stradal cu surse LED ALB, 12 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED RGB (acestea își pot schimba culoarea și pot fi folosite în cazul evenimentelor sportive, de exemplu la premierea sportivilor; ele vor fi montate în partea de jos a pârtiei, în zona stației inferioare a telescaunului Lupului), 34 module de telegestiune, 8 camere video supraveghere și filmare.
Pentru pârtia Drumul Albastru, care face legătura între stația superioară a telescaunului Lupului și stația inferioară a telegondolei (parcare), a fost realizată iluminarea în regim normal (recreativ) a 1.100 de metri de pârtie, prin amplasarea a 50 de stâlpi care au în componență: 3 aparate de iluminat tip proiector cu surse LED alb; 49 aparate de iluminat tip stradal cu surse LED alb și 49 module de telegestiune.
Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 50 de cm în partea superioară a masivului, 40 de cm în zona telescaunului Ruia și 30 de cm în partea inferioară. Din cauza temperaturilor ridicate, stratul de zăpadă este mai moale.
Se schiază pe pârtiile: Drumul Roșu; Sulinar, cu ieșire în pârtia Subteleferic – telegondolă; Lupului superior, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri); Kanzel; Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu; Subteleferic; Lupului inferior. Cei care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziție pârtiile Bradul și Stadion.
Mâine vor funcționa următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul, Stadion.
Articolul Sporturi de iarnă, „noaptea”, în Poiana Brașov: Pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru, deschise în intervalul 18.00 – 20.00 apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult