Deși sezonul estival este încă departe, cu siguranță se va pune și în acest an problema lipsei unui ștrand pentru cea mai populară distracție pe timp de vară, când și copiii au vacanța mare.
Este al cincilea an de când Lugojul, ca municipiu, este văduvit de un astfel de obiectiv care există în orașe mai mici, inclusiv de peste graniță, cum ar fi ștrandul de la Mako, din Ungaria.
Deși acest capitol nu are nicio legătură cu administrația Dobra, actualul primar a trebuit să răspundă unor întrebări incomode despre starea acestor obiective: „M-au vizitat reporterii unui post TV, legat de ștrand și de SPA. După cum știți, ștrandul a fost un obiectiv recepționat și deschis publicului în vara lui 2019 și parțial în anul următor, 2020, ținând cont de situația creată de pandemie, după care administrația liberală a luat decizia să-l închidă definitiv. Ștrandul a fost închis ani de zile, ceea ce a dus la o paragină totală și la distrugerea dotărilor și instalațiilor, a tot ce este acolo. Mai bine ții ceva funcțional, îl menții și-l repari din mers, decât să închizi ceva care se degradează, în timp”.
Dacă pentru ștrand există posibilitatea să fie deschis chiar și din această vară, cu SPA-ul situația rămâne, deocamdată, ”zero barat”.
„Vom încerca să identificăm variante, să vedem cum putem deschide ștrandul. Din păcate, SPA-ul, obiectiv realizat în 2019, n-a fost funcțional în nici un fel. Este o clădire cu un design foarte frumos, plăcut ochiului, dar, din păcate, din punct de vedere tehnic, funcțional este zero barat. Aici vom avea nevoie de o expertiză în acest sens pentru a identifica soluții să-l punem în valoare”, adaugă Dobra.
La finalul discuției, edilul șef ne-a declarat: „credeți-mă, voi face tot posibilul să deschid complexul de agrement în această vară, dacă se poate, dacă nu, cel târziu anul viitor”.
Cât despre cealaltă alternativă, baza de pe Insula Cotu Mic, care a avut un ștrand foarte popular printre lugojeni, deschis la mijlocul anilor 80, situația actuală este și mai rea. O degradare vizibilă s-a produs începând cu inundațiile majore din anii 2000 și 2005, când apa a distrus terenurile de sport alăturate bazinului și restaurantul suspendat pe piloni, care nu au mai fost refăcute niciodată.
Interesant este faptul că aceste locuri de agrement au funcționat bine mersi ani în șir în perioada comunistă și în primul deceniu de după 1990, pentru ca în prezent să fie aduse la stadiul de… ”zero barat”.
Citeste mai mult