Noaptea trecută, polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe buevardul Racoțeanu s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, s-a a stabilit faptul că un bărbat, de 33 de ani, din județul Gorj, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă pe bulevardul Racoțeanu, a intrat în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule staționat pe prima bandă de mers.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Tânărul de 34 de ani a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul fiind 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale.Cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Citeste mai mult