Cu toate că administratorul firmei desemnate de Primăria Slatina să se ocupe de organizarea ediției din acest an a Festivalului național de umor „Oltenii și… restu’ lumii” spune că a câștigat o licitație în acest sens, o asemenea licitație nu a avut loc (potrivit site-ului de achiziții publice), iar compania nu apare nici în anunțurile de atribuire directă dintre cele publicate de primărie pe platforma electronică de achiziții publice, e-licitatie.ro. În scandalul provocat de organizatori și care a dus la proteste din partea reprezentanților unor firme locale lăsate pe dinafară au fost aduse și acuzații de mită pentru locurile pe care trebuie să le ocupe comercianții pe aleea din Parcul Tineretului, locul de desfășurare a evenimentului.
Mai mulți comercianți locali s-au revoltat, recent, împotriva Primăriei Slatina pentru faptul că nu le-au fost puse la dispoziție locuri pentru activități comerciale în zona în care se desfășoară festivalul, deși au făcut cereri către municipalitate.
Administratorul firmei desemnate să se ocupe de organizarea propriu-zisă a festivalului pe acest segment, George Cosmin Marinoiu, afirmă că el nu a primit lista cu comercianții care au depus solicitări la primărie. Primăria spune că lista a fost trimisă, dar că Marinoiu nu a văzut-o. Unii dintre comercianții nemulțumiți susțin că pentru locurile destinate activităților comerciale s-ar percepe mită, avansându-se și o sumă: 5000 de euro pentru un loc.
https://olt-alert.ro/wp-content/uploads/2024/10/Clip-video-WhatsApp-2024-10-25-la-09.54.59_17273b35.mp4
Sursa video: olttv.ro
Într-un târziu, ei ar fi fost contactați de primarul ales al Slatinei, liberalul Mario De Mezzo, care le-ar fi zis că problema a fost între timp rezolvată – deși viitorul edil, care nu și-a preluat oficial mandatul, nu are nicio atribuție în primărie, el urmând să fie învestit în funcție abia săptămâna viitoare.
Deși administratorul firmei desemnate să organizeze zona festivalului, SC Marcomy Events SRL, spune că ar fi câștigat o licitație în acest sens, singura licitație demarată pentru organizarea festivalului a fost anulată de Primpria Slatina. Mai mult, numele companiei nu apare nici în anunțurile de atribuire directă dintre cele publicate de primărie pe platforma electronică de achiziții publice, e-licitatie.ro.
SC Marcomy Events SRL, cu sediul social într-un sat din județul Dâmbovița (Râncăciov, comuna Dragomirești), administrată de unicul asociat George Cosmin Marinoiu, a fost înființată în 2021, figurează cu doar doi angajați, iar anul trecut a înregistrat pierderi nete de câteva zeci de mii de lei.
Reamintim că Primăria Slatina a anulat licitația publică privind organizarea ediției din acest an a Festivalului de umor „Oltenii și… restu’ lumii”, alegând varianta încredințării directe a mai multor contracte, prin împărțirea sumei totale în sume mai mici care să permită, conform legii, această procedură.
La capitolul încredințări directe au avut loc și câteva ciudățenii. De pildă, contractul pentru „promovarea paginii oficiale de Facebook a Primăriei Municipiului Slatina și crearea de conținut” a fost încredințat unei firme obscure, fără niciun angajat, iar contractul pentru livrarea de ghiozdane și rechizite destinate elevilor din clasa pregătitoare a fost încredințat unei societăți comerciale cu obiect principal de activitate comerțul cu fier vechi, controlată de un controversat afacerist care în trecut a fost condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală, dar care, în campania electorală a alegerilor locale din 9 iunie, a ieșit în stradă pentru candidatul PNL la funcția de primar al Slatinei, Mario De Mezzo, actualul primar ales al municipiului.
Citeste mai mult