Vacanța de toamnă aduce noi tabere pentru copiii și tinerii din Caraș-Severin. Școala de lideri „Tânăr și lider” și „Credință și artă pentru toți”. S-a dat startul înscrierilor!
ATOR Banatul de Munte și Episcopia Caransebeșului sunt „vinovații” pentru cele două tabere ce vor fi organizate în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, în două locații din Caraș-Severin.
Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”, găzduită de Pensiunea Tarabostes, de pe malul Dunării, a ajuns la ediția cu numărul 14 și este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani. Aceasta își propune să ofere micuților o experiență complexă, care se axează pe trei direcții de dezvoltare și anume: abilități practice și creativitate în plan artistic, formare în plan duhovnicesc, precum și activități specifice taberelor, indoor și outdoor, de socializare, distracție și relaxare.
Astfel, pe parcursul celor șase zile de tabără, copiii vor lua parte la două ateliere de creație: iconografie și de sculptură în lemn. De asemenea, cei mici vor participa la un program zilnic de rugăciune, la Sfânta Liturghie, precum și la o serie de jocuri, concursuri, seri tematice și drumeții în natură.
Numărul de locuri disponibile este de 15, la care se adaugă 3 locuri oferite gratuit copiilor proveniți din familii cu risc de excluziune socială, iar 5 locuri sunt oferite copiilor din centrele catehetice și de tineret, cu o reducere de 15% din costul taberei. Prețul taberei: 1.300 lei/copil (include: 6 nopți de cazare, 3 mese pe zi timp de 6 zile, participare la toate activitățile, icoana și lucrarea de sculptură – pe care copiii le iau acasă). Posibilitate de plată în rate a costului taberei. Termen limită de înscriere: 10 octombrie (sau până la epuizarea locurilor)
Înscrierea copiilor la tabără se poate realiza prin completarea formularului de înscriere: https://forms.gle/BPd3VwjLB1crN8WJ7, iar alte date suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon: 0756.166.886 – Georgiana Ciucur, coordonator tabără.
Școala de lideri „Tânăr și lider”, este cea de-a doua tabără, ce se va derula în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie, la Marabu Camp din Milcoveni, tot în județul Caraș-Severin.
Tabăra este destinată adolescenților, cu vârste cuprinse între 14-20 ani, și stă de asemenea sub organizarea ATOR și Episcopiei Caransebeșului. Este vorba despre un program complex de activități, propus de formatori și invitați speciali pe care îi vor întâlni pe parcursul taberei, care vor aduce multe provocări și învățături ce îi vor ajuta pe tineri să deprindă abilități de lideri, pe care să le ducă, mai departe, în comunitățile din care ei provin.
Costul pentru un participant este de 150 lei, mare parte din sumă fiind subvenționată de către ATOR Banatul de Munte. Formularul și detaliile pentru înscrieri vor fi disponibile în câteva zile.
Citeste mai mult