O introducere amară…
Să ne întoarcem la habarniștii noștri! Știu că este aproape inutil, oamenii politici din țara mea sunt imuni la orice încercare de dialog, autosuficiența lor e planetară. S-a făcut o listă cu topul trăsăturilor de caracter negative, toate li se potrivesc, de la un capăt la celălalt. Să intrăm „în detalii”, după ce le trimit, legat cu sfoară tricoloră, pachetul cu marile lor „virtuți”… Deci: agresivitate, amânare, aroganță, autoritarism, batjocură, cinism, credulitate, cruzime, defăimare, egoism, fățărnicie, lașitate, ignoranță, incertitudine, indiferență, insolență, intoleranță, invidie, iresponsabilitate, iritabilitate, încăpățânare, lăcomie, lăudăroșenie, lene, minciună, neglijență, nepăsare, ostilitate, ranchiună, răutate, răzbunare, rigiditate, servilism, suspiciune, vanitate, viclenie, vulgaritate, zgârcenie…
Despre egoismul lor….
Dragi oameni politici, câțiva aflați în apropierea unor rocade îndoielnice de mai, vă reamintesc că egoismul este trăsătura morală care pune mai presus de orice interesele personale, în dauna intereselor colectivității și de interesele personale ale celorlalți. Egoismul e și o preocupare exagerată față de propria persoană, dar și nesocotirea intereselor altora. Cineva credea că generozitatea deschide toate porțile; iar egoismul le închide. Păi, credea rău, nu-i știa pe ai noștri…
Cu afirmația următoare, însă, sunt absolut de acord: egoismul se naște din sărăcia inimii, din convingerea că iubirea nu este suficientă pentru toți.
Don Miguel Ruiz spunea că egoismul nu înseamnă ca un om să trăiască așa cum dorește; înseamnă a cere altor oameni să trăiască așa cum acel cineva dorește să trăiască. Zău? Spuneți treaba asta într-o ședință de guvern, de coaliție, de grupuri parlamentare, de altele asemenea! Și să le mai spuneți că gloria clădită pe principii egoiste nu este decât rușine și vină.
Ce simpatic era cineva care zicea că egoistul este propriul sau fiu; este, în același timp, și tatăl. Iar Eminescu ne îndemna: Lăsați-i egoismul individului, dar, pentru Dumnezeu, nu lăsați ca el să dureze încă o mie de ani după moartea lui… Termenul, în sine, este asociat cu lipsa de educație, cu proasta creștere și cu intențiile negative. Vine „turnat” peste oamenii politici (cei mai mulți) din patria cutremurată de februarie.
De altfel, există mulți oameni care nu reușesc să depășească perioada egocentrismului copilăriei, iar egoismul extrem și patologic devine o consecință a acestui fapt. Ei fie nu pot percepe nevoile altora, fie le pot percepe, dar nu au nicio intenție să le respecte. Altfel spus, nu oferă nimic, dar consideră justificat ca persoanele din jur să le ofere totul.
Clinic vorbind (era să zic cinic vorbind…), creierul acestor adulți nu dezvoltă niciodată ariile responsabile cu empatia sau inteligența emoțională. Necazul este că unii dintre ei ajung să decidă, să guverneze, să arate drumurile celorlalți. Empatie, inteligență emoțională? Bine, sting repede televizorul, curg valuri de empatie peste noi, ne inundă, ne copleșesc etc. Tocmai aud cum și cu cât și-au mărit (pe șestache…) lefurile bieții și oropsiții de parlamentari….
Mă uit la moacele lor preocupate de soarta țării, pe care o iubesc fără măsură, și le înșir aici câteva cuvinte: meschin, individualist, calic, egocentric, egotist, egolatru, exclusivist, narcisiac, subiectiv, obtuz, mărginit, mic, strâmt, mărunt, banal etc. I-am spus că el însuși este un egoist ș-un vanitos bolnav, când își închipuie că are dreptul să facă pe dezgustatul, zice un personaj a lui Vlahuță.
Le spun și eu lor…
Post-ul TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Mic îndreptar moral pentru oamenii politici apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult