Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a informat că, în cursul zilei de miercuri, 30 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Reghin au desfășurat două percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată. În timpul acestor percheziții, polițiștii au ridicat un pistol de tip airsoft, folosit în comiterea faptei, gloanțe din plastic și mai multe articole vestimentare, considerate probe importante în dosar.
„În fapt, la data de 21 octombrie 2024, Poliția municipiului Reghin a fost sesizată de către un bărbat, de 41 de ani, cu privire la faptul că, în noaptea de 20 înspre 21 octombrie 2024, o persoană necunoscută de sex masculin ar fi pătruns în locuință acestuia, unde, în scopul obținerii unei sume de bani, l-ar fi amenințat cu un pistol de tip airsoft, cu care ulterior a tras în direcția victimei, cauzându-i leziuni la nivelul brațelor și abdomenului”, a declarat Aurica Sabău, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au reușit să-l identifice pe presupusul agresor ca fiind un bărbat de 26 de ani, domiciliat în Reghin. Pe baza probelor obținute în anchetă, pe 30 octombrie 2024, autoritățile au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, iar suspectul a fost transferat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
Investigațiile sunt în desfășurare, cu scopul de a documenta întreaga activitate infracțională, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin coordonează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și probelor necesare.
Foto: IPJ Mureș
Citeste mai mult