Ieri, 22 martie 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au pus în executare un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, emis de Judecătoria Alba Iulia, care îl privește pe un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia.
Polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au constatat că, în zilele de 15 și 16 martie 2021, tânărul ar fi părăsit, fără permisiune, imobilul în care era obligat să rămână, ca urmare a faptului că instanța de judecată a dispus, față de el, măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind cercetat pentru tentativă de viol.
Ulterior, polițiștii au informat Judecătoria Alba Iulia despre încălcarea cu rea credință a obligației, iar Judecătoria Alba Iulia a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, emițând pe numele acestuia mandat de arestare preventivă.
Arestatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
The post Tânăr de 18 ani din Alba Iulia reținut de polițiști, după ce a încălcat prevederile arestului la domiciliu first appeared on albaiuliainfo.ro | stiri Alba Iulia | ziar Alba Iulia.
Sursa: www.albaiuliainfo.ro