Ieri, 21 februarie 2021, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acționau pe strada Principală din localitatea Mihalț, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător a ignorat semnalul polițiștilor și și-a continuat drumul.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar după o distanță de aproximativ 3 kilometri, conducătorul auto a abandonat autoturismul, pe un teren viran și a fugit, în autoturism rămânând un tânăr de 27 de ani, Mihalț, pasager pe scaunul din dreapta.
Ulterior, polițiștii l-au identificat și pe cel care a condus autoturismul, un tânăr de 22 de ani, din comuna Mihalț.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul nu este înmatriculat în circulație, iar plăcuțele provizorii de înmatriculare care erau aplicate pe acesta aparțin unui alt autoturism.
Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea, pe drumurile publice, a unui autoturism neînmatriculat și conducerea, pe drumurile publice, a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.
Acest articol a fost citit de: 27 ori
The post Tânăr de 22 de ani din Mihalș cercetat de polițiștii din Blaj, după ce a condus un autoturism cu numere false de înmatriculare first appeared on Blajinfo.ro | blajeni | stiri, informatii si evenimente Blaj | Alba.
Sursa: www.blajinfo.ro