Un tânăr de 22 de ani din localitatea Țagu, Bistrița-Năsăud, a fost luat la ochi de polițiștii rutieri în noaptea de 8 spre 9 octombrie. Conducătorul auto a fost observat în momentul în care, la vederea autospecialei de poliție, a accelerat brusc și oprit într-o parcare. Tânărul a coborât din mașină și a fugit, dar a fost prins într-o sală de jocuri de noroc.
„În fapt, în noaptea de 8 spre 9 octombrie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii rutieri care desfășurau activități de monitorizare au observat un autoturism, iar în momentul în care a observat autospeciala, șoferul acestuia a accelerat și virat brusc, după care a oprit într-o parcare. Polițiștii l-au urmărit cu semnalele acustice și luminoase și l-au observat pe conducătorul auto în momentul în care a coborât din mașină și a fugit.
În scurt timp, a fost depistat de un echipaj de la Biroul de Ordine Publică Bistrița într-o sală de jocuri de noroc, iar la controlul acestuia, polițiștii au găsit asupra lui cheia mașinii urmărită anterior în trafic.
A fost identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 22 de ani din Țagu care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Întrucât a refuzat testarea cu aparatul Drugtest, polițiștii l-au condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru determinarea prezenței de substanțe psihoactive în organizam.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, Biroul Rutier, continuă cercetările“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ BN.The post Tânăr de 22 de ani, disperat după ce polițiștii l-au luat la ochi în trafic. Ce a făcut first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult