În primele cinci luni ale anului 2021 au fost sesizate 131 infracţiuni de furt din locuinţe, în județul Teleorman. Din datele analizate de Poliție, unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție.
Specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.
atenționează specialiștii.
Poliția Română, în parteneriat cu Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (EUCPN), EUROPOL și alte state din Europa, organizează, miercuri, la nivel european, cea de-a III-a ediție a evenimentului “Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuinţe”.
Pentru că furtul din locuință este infracțiune în toate statele europene, campania „Păstrați surprizele doar pentru vacanță!” desfășurată in cadrul Zilei europene de prevenire a furturilor din locuințe îşi propune să aducă în atenţie modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoţi în această perioadă, precum şi principalele măsuri de siguranţă pentru protejarea locuinţei şi a bunurilor personale.
Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuinţe va fi marcată în județul Teleorman printr-o serie de activităţi susţinute în municipiul Alexandria, de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, Primăriei municipiului Alexandria şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman. Polițiştii şi partenerii lor vor discuta cu cetăţenii şi le vor oferi informaţii referitoare la factorii favorizanţi ai infracţiunilor de furt din locuinţă, modurile de operare cel mai frecvent utilizate de hoţi, precum şi principalele măsuri de siguranţă pentru protejarea locuinţei şi a bunurilor personale. Vor fi distribuite materiale (afișe, pliante, flyere) cu recomandări preventive.
The post Teleorman. Peste 130 de case jefuite, în 5 luni | Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuinţe first appeared on Cronica de Teleorman / Ştiri din Teleorman şi nu numai.
Sursa: cronicadeteleorman.ro