Dinții drepți, albi și strălucitori încă sunt un standard pentru un zâmbet perfect. Însă, mulți dintre pacienții care își doresc să obțină acest zâmbet perfect sunt, adesea, surprinși atunci când le este recomandat să înceapă un tratament ortodontic înainte de orice procedură de estetică dentară.
Deși fațetele dentare sau coroanele pot părea soluția imediată, tratamentul ortodontic este esențial pentru a asigura alinierea corectă a dinților pe arcadă, contribuind, astfel, nu doar la un zâmbet mai frumos, dar și la o sănătate orală optimă pe termen lung.
De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece unele probleme de ocluzie (mușcătură) nu sunt vizibile atunci când zâmbim. Urmărind doar linia surâsului, în care sunt vizibili numai dinții din față, nu putem percepe faptul că anumiți dinți, poziționați anterior, pot fi strâmbi, fără a afecta estetica și armonia zâmbetului în ansamblu.
De asemenea, sunt la fel de multe persoane care, deși au dinții drepți, au zâmbetul imperfect din cauza unei mușcături incorecte (malocluzie). Astfel, este nevoie de o abordare multidisciplinară pentru a oferi pacientului echilibru și armonie în zâmbet, iar primul pas îl reprezintă tratamentul cu aparat dentar.
“Ortodonția cuprinde un spectru larg de afecțiuni, de la cazuri simple de înghesuiri dentare sau spațieri interdentare, până la afecțiuni complexe care implică dezechilibre severe ale maxilarelor și necesită o abordare clinică specială. De altfel, în practica mea zilnică, constat că mulți dintre pacienți au nevoie de un tratament cu aparat dentar înainte de a le reface estetica zâmbetului prin protetică. Consider că este important să continuăm să educăm oamenii pentru a înțelege și a-și însuși responsabilitatea sănătății zâmbetului și a impactului social și emoțional pe care acesta îl are asupra fiecăruia”, ne explică dr. Cristina Chiriacescu, medic specialist în Protetică și Estetică dentară, fondatoare clinicii Dentetico Brașov.
Mai mult decât un zâmbet drept și estetic
Îndreptarea dinților aduce beneficii care depășesc simpla estetică a zâmbetului, contribuind, în primul rând, la o sănătate orală mai bună. Dinții corect aliniați pe arcadă permit o igienizare optimă a cavității orale, reducând riscul apariției cariilor, a afecțiunilor parodontale, a infecțiilor dentare, dar și a anumitor probleme sistemice (digestia, dificultăți de vorbire etc.).
Alinierea dinților pe arcadele dentare poate îmbunătăți și mușcătura, reducând tensiunea de la nivelul maxilarelor, prevenind sau ameliorând afecțiuni precum tulburările articulației temporo-mandibulare (ATM) care pot genera dureri de cap continue și afecta calitatea vieții.
La Dentetico Brașov, construim extrem de minuțios fiecare plan de tratament, ținând cont nu doar de dinți, ci și de starea de sănătate a organismului.
“Ne dorim ca fiecare tratament pe care îl realizăm să fie o investiție pe termen lung în sănătate și în creșterea încrederii în sine, iar acest lucru îl realizăm cu devotament, respect și dedicare față de pacient și față de actul medical în sine”, menționează dr. Cristina Chiriacescu.
Ortodonția digitală, disponibilă pentru voi la Dentetico
Tratamentele ortodontice moderne au cunoscut o evoluție extraordinară grație tehnologiilor digitale actuale, de care pacienții Dentetico beneficiază încă de la prima vizită în clinică.
Scanner-ul intraoral și CBCT- ul în scop ortodontic 3D, practic, recreează digital pacientul în toată complexitatea sa, îmbunătățind acuratețea diagnosticului și a planului de tratament, în timp ce tehnologia de imprimarea 3D a diferitelor componente ale unui aparat dentar ajută la personalizarea completă a tratamentului și oferă rezultate mai eficiente și mai rapide.
Viziunea Dentetico este ca fiecare pacient să plece din clinică nu doar cu un zâmbet perfect, dar și cu o sănătate orală optimă, îmbunătățindu-i, astfel, calitatea vieții pe termen lung.
Alignerele dentare, o revoluție discretă cu impact puternic în transformarea zâmbetului
În ultimii ani, odată cu tehnologia a evoluat și deschiderea pacienților adulți spre a urma un tratament cu aparat dentar. Acest lucru se datorează și opțiunilor atractive de tratament ortodontic precum alignerele dentare, o soluție estetică, eficientă și confortabilă.
Grație aspectului său transparent, aproape invizibil, acest tip de aparat ortodontic este preferat de adulții preocupați de menținerea unei anumite prestanțe fizice pe durata tratamentului.
Fără fire, confortabile, detașabile, transparente și 100% personalizate pe forma dinților, alignerele dentare au fost create, parcă, din toate dorințele pacienților pentru a obține dinți drepți fără compromisuri și schimbări în stilul de viață.
Aparatele dentare recomandate de Dentetico, așa cum sunt și alignerele dentare, sunt create pentru a maximiza rezultatele tratamentului ortodontic și a eficientiza timpul de purtare al acestor dispozitive, așa cum știm că își doresc pacienții noștri. Scopul echipei noastre este acela de a îndruma, cu răbdare și înțelegere, fiecare pacient spre a alege soluția de tratament potrivită.
Tot ceea ce facem la Dentetico este pentru binele pacienților, iar prin fiecare tratament ne dorim să le oferim nu doar rezultate vizibile, dar și o experiență transformatoare, lipsită de temeri sau griji. Iar rezultatele muncii noastre sunt exprimate, de fiecare dată, prin cel mai natural și sincer gest, acela de a zâmbi liber.
Suntem aici, mereu! Vă așteptăm la Dentetico, clinica zâmbetelor perfecte, locul în care pasiunea pentru zâmbet transformă vieți.
Articolul Tratamentul cu aparat dentar: mai mult decât dinți drepți, sănătate în echilibru apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult