Un turist străin a suferit un traumatism cranian, deşi purta cască de protecţie. A fost transportat în stare gravă la spital după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga.
”Accident grav petrecut pe Valea Azugii. Un turist străin a sărit cu snowmobilul în albia pârâului, suferind mai multe traumatisme, cel mai grav fiind un traumatism cranian, deşi acesta purta cască”, informează Salvamont Prahova. conform news.ro.
Oficialii Salvamont Prahova au precizat că la momentul la care echipa de salvatori montani a ajuns la el, bărbatul era inconştient şi avea otoragie.
Bărbatul, transportat la spital în stare gravă
Salvamontiştii i-au acordat primul ajutor medical şi l-au scos la drum, de unde a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în stare gravă.
Citeşte şi: Ce mașini de lux au fost înmatriculate, în România, în luna decembrie
Citeste mai mult