Prorectorul pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel, originar din județul Satu Mare, preia interimatul la conducerea Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, potrivit unui mesaj semnat de Daniel David, publicat pe pagina instituției.
Adrian-Olimpiu Petrușel este profesor universitar la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, România. Născut la 9 februarie 1963 în Satu Mare, a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică a UBB în 1986 și a obținut titlul de doctor în matematică în 1994, cu teza “Tehnica punctului fix în teoria operatorilor multivoci și aplicații la incluziuni diferențiale”, sub îndrumarea profesorului Ioan A. Rus, conform CV-ului său.
De-a lungul carierei, a ocupat diverse poziții academice și administrative în cadrul UBB, inclusiv:
Cancelar al Facultății de Matematică și Informatică (2000-2008)
Prodecan al aceleiași facultăți (2008-2012)
Decan al facultății (2012-2020)
Prorector al UBB (din 2020)
În calitate de decan, a contribuit la plasarea Facultății de Matematică și Informatică în topul Shanghai, clasând-o pe locul 150 la nivel mondial.
Activitatea sa științifică se concentrează pe operatori neliniari și ecuații diferențiale, cu un interes deosebit pentru teoria punctului fix, ecuații și incluziuni diferențiale și integrale, precum și sisteme dinamice. A publicat peste 160 de articole științifice indexate Web of Science și a coordonat 15 teze de doctorat în matematică.
Este editor-șef al revistei “Fixed Point Theory” și co-editor-șef al revistei “Fixed Point Theory and Algorithms in Science and Engineering” (Springer). De asemenea, este membru în comitetele editoriale ale mai multor reviste științifice internaționale.
Figurează în lista celor mai influenți 2% oameni de știință la nivel mondial, conform evaluărilor realizate de Universitatea Stanford și SciTech Strategies în perioada 2020-2023.
Daniel David a publicat și un mesaj pentru comunitatea academică a UBB, odată cu anunțul preluării rectoratului de către profesorul Adrian Pătrușel:
„Așa cum deja știți, am preluat portofoliul Ministerului Educației și Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă față unui demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. Situația este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli și nemulțumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educație și știință (cercetare). În acest sens, situația și planurile mele sunt descrise inițial și succint aici. De asemeneam Programul de Guvernare, cu componenta de educație și cercetare (știință), se găsește aici.
În conformitate cu cerințele legii, m-am suspendat din poziția de rector al Universității noastre, iar, începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare și relația cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
Am încredere că Universitatea noastră este o instituție deja bine așezată instituțional, care nu va fi afectată major de această situație, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniu său de specialitate), cu multă experiență administrativă (ca fost decan pentru mai mult mandate și prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră.
La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al Universității noastre”.
Citeste mai mult