Un bărbat a furat un autoturism, în timp ce proprietarul verifica presiunea cauciucurilor, într-o benzinărie. Bărbatul este cercetat sub control judiciar de poliţiştii din Bucureşti. Maşina a fost găsită abandonată.
Poliţistii de la Secţia 10 au reţinut un bărbat cercetat într-un dosar penal de furt în scop de folosinţă, potrivit Poliţiei Capitalei.
Astfel, sâmbătă seară, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, despre faptul că unui bărbat i-ar fi fost sustras autoturismul, în timp ce acesta verifica presiunea pneurilor, în incinta unei benzinării, cu punct de lucru la o adresă din Sectorul 3, conform news.ro.
Autoturismul a fost găsit, ulterior, abandonat pe o stradă
Cercetările şi investigaţiile efectuate au condus către un bărbat cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, autoturismul a fost găsit, ulterior, abandonat pe o stradă din acelaşi sector.
Suspectul a fost găsit şi dus la audieri, ulterior fiind reţinut pentru 24 de ore. Duminică, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 10 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosinţă.
Citeşte şi: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Citeste mai mult