Un bărbat de 37 de ani este cercetat de polițiști după ce, duminică, a făcut afirmații de ură, pe o rețea de socializare, la adresa evreilor.
Polițiștii argeșeni s-au sesizat din oficiu, duminică, cu privire la apariția în spațiul public, pe o rețea de socializare, a unui clip în care o persoană face afirmații motivate de ură la adresa persoanelor de etnie evreiască.
Ulterior, persoana în cauză a fost depistată la un local din municipiul Pitești.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, stabilindu-se că este un bărbat de 37 de ani, din județul Prahova.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea 157 din 2018, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.
La acest moment polițiștii desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Citeste mai mult