Un câine care s-a pierdut, în Piața Sfatului, a ajuns înapoi la stăpânul său, cu ajutorul comunității. Poliția Locală Brașov a anunțat că marți, 22 aprilie, un câine din rasa Ciobănesc de Berna, cu zgardă, dezorientat, a fost observat de cetățeni în zona Pieței Sfatului.
Imediat, o patrulă din cadrul Biroului nr. 1 Ordine Publică al Poliției Locale Brașov l-a preluat în siguranță. Patrupedul nu era agresiv și s-a dovedit a fi extrem de prietenos.
Foto: Politia Locala Brasov / Facebook
După verificări, o mobilizare rapidă pe rețelele sociale și cu ajutorul unui cititor de microcipuri, polițiștii locali au reușit să ia legătura cu proprietarul și să-l reunească astfel cu prietenul său loial.
Articolul Un câine care s-a pierdut, în Piața Sfatului, a ajuns înapoi la stăpânul său, cu ajutorul comunității apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult