Acolo unde natura se îmbină cu tradiția, poveștile oamenilor locului și deliciile culinare, s-a născut Cuina Franzdorf, din dragostea pentru familie și pentru țară. Visul unei familii a prins viață!
Marius Ștețco și Izabela Stuparu sunt tinerii care au ales să deschidă larg porțile, acum trei ani, pentru locul de poveste, pe care nu doar că îl poți numi Acasă, ci îl privești ca pe o piatră nestemată, ascunsă adânc în inima Văliugului și care acum a ieșit la lumină, în toată splendoarea sa.
Este Cuina Franzdorf, localul muzeu, bucătăria tradițională cu mirosurile-i inconfundabile. Proiecția pare a fi îndreptată spre bunicii și străbunicii ce găteau cu atât de multă pasiune, înconjurați de obiecte tradiționale, valoroase. Iată că tot acest foc nestins, arde și astăzi în inimile celor doi tineri ce au ales să ducă tradiția mai departe și să nu lase praful timpului să se așeze peste diamantul din Văliug.
Cuina, este regionalismul similar cu bucătăria bunicii, iar Franzdorf vine de la numele vechi al „satului lui Franț”, colonizat de către austriecii veniți în zonă din Saltz, Austria, un nume păstrat până în primul război mondial, după care a fost schimbat în Văliug.
Marius și Iza, au încercat să asimileze numele de „bucătărie a Franzdorfului”, prezentând o mică poveste a acestei comunități a locului, închegată într-un mic muzeu, cu obiecte adunate din poduri ale caselor din zonă. Le-au restaurat și le-au dat valoare, astfel încât fiecare turist venit în zonă, să se poată bucura de tot ce vede. (un obicei practicat și în Banatul Sârbesc??)
Marius Ștețco
Printre obiectele de colecție, extrem de valoroase sentimental sunt cele preluate de la străbunici. Vorbim despre acele mari coveți din lemn (vailinguri), în care și ei au fost spălați, răzătoarele de varză, uneltele de ghiluit, cele de bătut fierul, mașina de cusut veche, sau lămpile cu petrol. În top sunt trei poze în original, făcute la începutul anilor 1900,una cu vânătorii, a doua cu soțiile acestora, pemoaicele, și, nu în ultimul rând, cea cu inginerii italieni împreună cu echipa de muncitori, cei care au lucrat la primul lac artificial de acumulare de pe teritoriul țării noastre, (lacul Gozna de la Văliug) realizat în perioada anilor 1890 și finalizat în 1903.
S-a născut cea mai frumoasă poveste din Văliug. Fără mama și Bobo nu exista Cuina!
Locul este unul special și nu o spun doar ei, familia Cuina, ci și numeroasele povești și legende, pentru că nu există cineva în Banat care să nu cunoască zona Văliug, de la poalele m untelui Semenic, acolo unde s-a construit și primul teleferic montat pe cablu, din țară.
Povestea Cuina începe cu mama lui Marius, cu Simo, cea care a fost încă de la începuturi acolo, la Văliug, la restaurantul Cioată, alături de mătușa acestuia, dar și cu tata Bobo pentru că, spun ei, „noi suntem o familie mai numeroasă, și atunci cam peste jumate din cei care lucrăm în zona HoReCa suntem rude. Mama este vălugeancă, ca și străbunicii noștri care sunt de loc din Văliug, iar bunicii dinspre mamă au și puțin sânge nemțesc. Un mixt perfect, mai ales când vine vorba de bucătărie”, spune Marius.
Cu un asemenea bagaj de tradiții în familie, Marius a purtat mereu în suflet dorul de casă, iar spiritul de antreprenor, l-a determinat să pună în valoare aceste calități în toată povestea Cuina. Dacă e să vorbim despre trecut, atunci trebuie să ne amintim că totul a început de pe vremea când era doar un copil. Avea vârsta de 16 ani când a plecat în Italia, la mătușa lui, pentru a face fotbal, sport pe care l-a practicat și în Timișoara, locul de reședință al familiei Ștețco.
„Părinții mei au crezut în mine, în calitățile pe care le aveam atunci, și mi-au dat libertatea să aleg, gândind că poate voi deveni un mare fotbalist și, cine știe, poate voi ajunge să câștig foarte mulți bani din sport. Odată ajuns pe teritoriul Italiei în zona de nord, în Beneto, m-am apucat serios de fotbal, iar la vârsta de 18 ani când trebuia să mi se facă actele de ședere pentru că nu eram încă în Uniunea Europeană, am decis să rămân. Astfel, m-am dus la școală, dar în același timp aveam și un job, ca să pot să mă întrețin. Am început de jos, la un hotel de munte, la spălat de vase. Foarte repede, în doar două sau trei luni am ajuns ajutor de bucătar, iar mai apoi, sub aripa vechilor ospătarilor din restaurant, am început și eu… După acea experiență am vrut să ajung și mai sus, să ajung barman, să am șansa să lucrez în discoteci, în cluburi și baruri.”
Lui Marius Ștețco i se potrivea această nouă activitate ce presupunea mixarea băuturilor, într-un cuvânt i-a plăcut să fie barman. Până la urmă a urmat și cursuri în domeniu, fiindcă voia să știe cât mai multe despre cum poți lucra la nivel de excelență în zona aceasta de divertisment în industria ospitalității.
„Am ajuns să lucrez în trei zone diferite din nordul Italiei. Cu experiența acumulată, dar și cu ceva reușite materiale, după 15 ani de Italia, am venit în România. Vara lucram la Ponton ca ospătar, iar după un timp și iarna, la apres-schi-ul de acolo. Povestea noastră a început în anul 2017, când am devenit pereche și alături de soția mea, am decis să ne cumpărăm o casă în satul Văliug. Mai apoi am luat această construcție pe care am renovat-o și acum v-o prezentăm: Restaurantul Cuina. Pentru că pe mama o aveam acasă, știam că gătește senzațional și că ne putem baza pe sprijinul ei, eu m-am ocupat de partea aceasta de amenajări, design și refaceri de interioare pentru ca spațiul să fie cât mai atractiv. Am făcut așa cum am considerat noi. Ne-au ajutat la recondiționări și renovări, foarte mulți prieteni pe care eu îi am în satul Văliug. Așa am început, pas cu pas”, mărturisește Marius.
Cuina, de 5 stele pe Google
„Pentru că tot ce s-a investit acolo, de la suflet, mâncare de excepție, ospitalitate, tradiție și muzeu, totul ridicat la superlativ, restaurantul Cuina se mândrește acum cu nu mai puțin de 5 stele pe recenziile de pe Google. Mama pune dragul acela de a găti bucate, preparate cu suflet, iar noi restul, punem oaspeților pe tavă tot ce știm și avem mai bun: ospitalitate, povești și calitate.”
Evident că la Cuina pragul nu este trecut numai de turiști, ci și de oamenii locului, vârstnicii care se adună în unele seri, în fața unui vin bun, la gura sobei, depănând vechi amintiri și povești nespuse de ceva vreme.
Dacă ne raportăm la cele mai apetisante preparate, atunci fără dar și poate, gulașul, pregătit la ceaunul din curte, de tata Bobo, se clasează în topul preferințelor. Însoțite de „atenția” din partea casei, afinată făcută după o rețetă specială, la fel și coniacul, păstrăvul, antricotul de vită sau mușchiulețul de porc. Nici ele nu se lasă mai prejos pentru că sunt printre preferințele turiștilor, și asta pentru că mai ales la carne, se folosește o anume procedură: mai exact este vidată în sosul propriu, pentru ca mai apoi să stea circa 60-70 de minute în tigaie.
Nu ai cum să nu vii în Cuina și să nu te lingi pe degete după ce savurezi și pâinea făcută de casă prăjită pe grill-ul electric și cochet, și unsă cu ulei de măsline, busuioc și oregano. Un adevărat deliciu pe care îl găsești doar acolo și de care s-a bucurat și renumit jurnalist, prezentator TV, regizor britanic, promotor al frumuseților din România, venit în zonă doar pentru o plimbare. Vreți să ști ceva? S-a îndrăgostit iremediabil de Cuina, de bucate, de locuri și tradiții.
Restaurantul Cuina, cu o capacitate între 30 și 60 de persoane, cu băncuțele restaurate, cu muzeul din interior, îți dă impresia că este un loc șlefuit așa de timp, unde ai senzația că orologiul s-a oprit și viața de la sat este în continuă derulare. În sezonul cald, cu tot cu spațiul și cu terasa de afară și din curte, capacitatea este de până la 90 de locuri, în timp ce iarna te poți bucura de căldura șemineului și de vitrina pe care poți privi natura sau poți privi zăpada.
Restaurantul bine poziționat, chiar aici lasă la stradă, la vedere, este perfect pentru toți turiștii, mai ales că în curte este un adevărat deal, o stâncă, unde în viitor „ne gândim să punem o terasă suspendată și pe zona dealului.” Tot ca un gând pentru perioada următoare, administratorii au în plan să pună la dispoziția oaspeților și o clădire destinată cazării, proiectată pentru șase camere spațioase, iar la subsolul sau parterul pensiunii, o sală cu o cramă. Mai mult, unicitatea ar fi punctată de câteva butoaie mari, ce vor fi transformate în căsuțe, un concept unic și inedit pentru zonă.
Programul de funcționare al restaurantului este momentan, doar în weekend, pentru că „în ultima perioadă, cel puțin după pandemia de covid, zona noastră ca și altele, de altfel, au fost afectate, să spunem așa, turiștii au lipsit în timpul săptămânii, iar sătenii noștri au preferat gătitul acasă. Funcționăm vineri sâmbătă și duminică, iar vara avem adăugată și ziua de joi. Bineînțeles că dacă sunt cereri deschidem (telefon: 0757 493 328) și de sărbători, în vacanțe sau pentru petreceri mai mici.”