Un pescar din Murighiol a fost arestat după ce a incendiat două adăposturi pescărești
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza penală privind pe inculpatul S.V. cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere, săvârșite prin incendiere.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul S.V., pescar din com. Murighiol, pe fondul unei stări tensionate preexistente și a dorinței de a se răzbuna față alți pescari, la data de 09.11.2024, în timp orei 12.00, inculpatul S.V. a distrus prin incendiere un adăpost pescăresc de pe digul de protecție al centurii ,,Holbina,, iar în jurul orelor 19.00, continuându-și activitatea infracțională, inculpatul a incendiat un alt adăpost pescăresc din aceiași zonă, cauzând distrugerea în totalitate și a celui de al doilea adăpost.
Întrucât faptele inculpatului S.V. prezintă un grad ridicat de pericol social pentru ordinea publică, organele de poliție judiciară din cadrul Secției 1 poliție Rurală au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore iar la data de 11.11.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului, propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea iar inculpatului S.V, i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .
Facem precizarea că măsură luată faţă de inculpat constituie o măsură preventivă , luată conform dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie .
PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TULCEA, PRIM- PROCUROR – DAN STEPANENCU
Articolul Un pescar din Murighiol a fost arestat după ce a incendiat două adăposturi pescărești apare prima dată în Tulcea noastra.
Citeste mai mult